Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Schimbarea la Față a Căii Ferate din Republica Moldova

20.08.2015
Share Button

Ieri, de Schimbarea la față a Mântuitorului, a fost lansat trenul modernizat nr. 4. Am fost prezent la eveniment în calitate de Ministru al Transporturilor, în calitate de pasager și de cetățean. Nu îmi plac evenimentele oficiale făcute cu multă pompă, de aceea am urcat în tren pentru ca să pot comunica cu pasagerii, să pot vedea, cu ochii mei, în ce condiții aceștia urmează să fie transportați.


Am avut ocazia să discut cu pasagerii, să le ascult păsul. De astă dată am făcut-o nu în calitate de director sau de amic, ci în calitate de Ministru, iar aceasta presupune o responsabilitate enormă.M-a durut sufletul să aud de la unii pasageri, care s-au dovedit a fi și angajați ai CFM, despre faptul că nu au cu ce își trimite copii la școală, pe motiv că salariile nu le-au fost achitate din luna mai. Deși cunosc suma exactă a restanțelor salariale, este cu totul altceva când conștientizezi că în spatele acestor sume sunt oameni vii, oameni cu problemele și grijile lor cotidiene, oameni de care, însă, ultima vreme au uitat toți.



Deși nu am decât 3 săptămâni de când sunt Ministru, iar domnul Topală a fost numit director interimar la CFM abia în luna august, totuși, s-a reușit achitarea restanțelor salariale pentru luna mai, iar până a se începe școala vom face tot posibilul ca să fie lichidate și restanțele salariale pentru luna iunie. Am rugat acești angajați ai CFM să ne ajute în realizarea reformelor pentru că fără ei nu vom putea schimba în bine situația de la întreprindere.



Unii călători nu înțelegeau de ce trenul nr. 4 a fost pus în circulație abia acum? De ce a fost nevoie de atâta timp? Am explicat oamenilor că trenurile modernizate sunt echipate cu sisteme de monitorizare a consumului de motorină ”Delta Su”, iar aceasta nemulțumește multă lume care a fost obișnuită să fure. Astfel, nu exclud ca acest motiv să fie explicația defectării frecvente a trenurilor noi. Îmi este foarte greu să cred că trenurile modernizate pot fi mai nesigure decât cele vechi. Staționarea trenurilor modernizate a fost exploatată politic, la maxim, fără să se țină cont de faptul că sufereau pasagerii.


Dacă locomotivele modernizate erau defecte, ar fi fost imposibilă repunerea trenului nr. 4 în circulație, în termen de 2 săptămâni de la numirea noului Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor!


După ce am interacționat cu călătorii am mers să discut și cu mașiniștii, pe care i-am rugat să exploateze trenul cu mare grijă, pentru ca să putem presta călătorilor un nivel înalt al serviciilor, or, aceasta poate determina creșterea fluxului de călători și deci a veniturilor CFM, venituri atât de necesare pentru a putea asigura sustenabilitatea întreprinderii.


De Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos, am văzut o făclie de speranță aprinzându-se în ochii oamenilor. Acești oameni care s-au dezamăgit în tot și în toate, mai pot crede în schimbare, am simțit-o cu tot sufletul meu! Oamenii sunt gata să pună umărul la această schimbare, iar alături de ei mă simt mai hotărât ca niciodată!


De Schimbarea la față a Mântuitorului, am schimbat trenul care efectua cursa Chișinău–Ungheni, dar urmează îmbunătățirea întregului sistem de transporturi și infrastructurii autohtone, urmează schimbarea mentalității și a țării în întregime, toate acestea le vom face împreună, așa să ne ajute Dumnezeu!










Share Button