Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

REFERENDUMUL PENTRU DEMISIA LUI DORIN CHIRTOACĂ, SORTIT EȘECULUI

16.06.2019
Share Button

În ultimii ani, la Chișinău a devenit o tendință ca politicienii care-și primesc diurna de la Kremlin, să ceară demisia primarului. Iar acest obicei a început odată cu venirea lui Dorin Chirtoacă la cârma capitalei. Cel mai mult mă miră faptul că autorii inițiativei de referendum, adică socialiștii și popular-europenii au recunoscut în nenumărate rânduri că plebiscitul nu va avea sorț de izbândă, chiar și așa ei continuă să meargă împotriva voinței poporului. Și mai jos veți vedea de ce fac aceste afirmații. Efectul acestui referendum va fi unul de bumerang, iar cei care vor avea de suferit, vor fi tot ei. O simplă analiză dovedește faptul că mai mult de jumătate din numărul alegătorilor își doresc ca primarul să nu aibă mâinile legate și să poată duce la capăt toate lucrurile începute.


blocare activitate


Ultimele sondaje, care au fost realizate de instituții sociologice credibile, îl arată pe Dorin Chirtoacă candidatul cu cele mai multe șanse la Primăria Capitalei, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri în Chișinău. Astfel, candidatul Partidului Liberal va acumula de trei ori mai multe voturi față de socialista Zinaida Grecianîi și chiar de cinci ori mai mult decât Maia Sandu. Nu mai vorbesc aici de circarul numărul unu, socialistul Ion Ceban, care a renunțat la fotoliul de deputat pentru a merge în Consiliul Municipal Chișinău ca să fie cotat cu șanse de 2%, dacă ar candida la funcția de primar. Totul pentru fărădelegile făcute în timpul ședințelor de la CMC, dar și violențele de la șantierele de construcții. Oamenii și-au dat seama că sunt manipulați și doresc fapte concrete. Așa că dle Ion Cebanu, mai potoliți-vă.


voturi Dorin Chirtoaca



Logica acestor jocuri este destul de simplă. Toți cred că în urma acestui referendum vor fi mai credibili în fața cetățenilor, dar nu va fi chiar așa. Dacă e să observăm comportamentul oamenilor la ultimele alegeri, deja putem să ne dăm seama că ei sunt educați, iar manevrele ieftine de pe arena politică nu le mai poate lua voturile. De ce? Pentru că Dorin Chirtoacă a fost cel care a schimbat foarte mult lucrurile în acest oraș. 37% din alegători spun că sunt mulțumiți de starea drumurilor din Chișinău, iar alți 34 la sută sunt mulțumiți de troleibuzele moderne aduse la Chișinău. Nu pot trece cu vederea nici cei 16% din cetățeni care sunt mulțumiți de modul în care arată acum Parcul “Valea Morilor”. Iar lista reușitelor continua mai jos.


realizari chirtoaca


Oriunde este loc de mai bine, și ar fi păcat să nu afirm acest lucru. Într-adevăr acum Chișinăul este un adevărat șantier, lucru care îi nemulțumește pe unii șoferi care stau în ambuteiaje, la fel ca și mine de altfel. Dar asta demonstrează că lucrurile au început să se miște spre bine, iar cu răbdare vom putea depăși și aceste momente.


În calitatea mea de coleg de partid al domnului primar Dorin Chirtoacă, dar și de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, vreau să spun că-i voi oferi tot sprijinul pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările începute, iar în popor este așa o zicală: “Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic”. Așa că fruntea sus, domnule primar Dorin Chirtoacă și mergi înainte, pentru binele oamenilor care te-au ales!



Notă: Sondajul a fost realizat de Magentaconsulting, în perioada 8 iunie-5 iulie2016., pe un eșantion de 1512 persoane. Marja de eroare este de ± 2,8%.

Share Button