Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Realizările și obiectivele la un an de la învestirea în funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii drumurilor

16.06.2019
Share Button

21


Dumnezeu a vrut să devin ministru într-o perioadă extrem de dificilă, perioadă în care Republica Moldova și cetățenii ei erau devastați de furtul din sistemul bancar, și de austeritatea bugetară care a urmat, perioadă în care încrederea partenerilor externi în capacitățile politicienilor de a continua implementarea reformelor s-a erodat, pe alocuri, iremediabil, o perioadă în care pe scena politică autohtonă au avut loc schimbări tectonice majore, iar riscul de faliment de țară părea inevitabil.
Acest raport este dovada faptului că Republica Moldova mai are o șansă, că în pofida unei perioade de lipsă de ajutor extern și a unei instabilități pe plan intern, s-a reușit stabilizarea economică, iar în ramura pe care o conduc am reușit să înregistrăm progrese considerabile.
Nu aș fi izbutit niciodată fără echipa de profesioniști care mi-a fost mereu alături și cu care mă mândresc. Alături de cei 47 de specialiști din cadrul ministerului am reușit să demonstrăm rezultate chiar și atunci când toți credeau că nu se poate, când majoritatea urzeau zile numărate Guvernului din care am onoarea să fac parte, noi am demonstrat contrariul și vom continua să muncim, cu pasiune, pentru realizarea tuturor angajamentelor asumate în Planul de guvernare.
Chiar și fără a avea vreun acord cu FMI, fără un suport bugetar din partea donatorilor externi, fără împrumut de la Guvernul Românei, drumurile s-au întreținut, trenurile au circulat, securitatea zborurilor a fost la nivel și dacă acestea le-am reușit în deplină izolare, atunci în noile circumstanțe și recăpătând încrederea donatorilor vom fi capabili să ducem la bun sfârșit toate angajamentele asumate.
Dacă până acum am muncit mult și aproape mereu peste programul de lucru, adesea chiar și în zile de odihnă, de acum încolo vom munci și mai mult pentru a redobândi cel mai prețios lucru - încrederea cetățenilor în ziua de mâine.
Recunosc că mai e mult de făcut, dar sunt convins că ne este în puteri să o facem, avem o agendă foarte clară de reforme și o echipă cu care sunt convins că pot realiza toate sarcinile pe care mi le-am propus.
Am ajuns ministru într-o perioadă extrem de dificilă, dar altfel nici că se putea, or, sunt de mic copil deprins cu greutățile și m-am învățat să le port cu demnitate pe toate câte mi le-a pregătit Dumnezeu și tocmai de aceea sunt mai hotărât ca niciodată să merg înainte, să merg până la capăt, pentru viitorul nostru acasă!



Vedeți mai jos lista cu toate realizările pe care am reușit să le facem timp de un an!


Raport de activitate 12 luni

Share Button