Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Pe umerii noștri apasă sarcina nobilă de a făuri un viitor comun

27.03.2019
Share Button

Astăzi se implinesc 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România. În a doua jumătate a zilei un Tricolor imens, de 101 metri, fluturat de mâinile sigure ale unioniștilor din ODIP și PL,va fi adus de la Cimitirul Eroilor Români pe cele mai importante străzi ale Chișinăului în Piața Marii Adunări Naționale. Aniversarea a început sublim, pe 25 martie, la Filarmonica Națională, unde cunoscutul interpret , Mircea Rusu, a susținut un concert de excepție, „Omu’ bun și pomu’ copt”, alături de talentatul Vali Boghean.
Cei prezenți au cântat împreună cu artiștii melodii netrecătoare din patrimoniul nostru național, demonstrând astfel că Sfatul Țării votând Actul Unirii Basarabiei cu România a confirmat că nu există două spiritualități, ci una singură românească.
Spre deosebire de alte popoare europene care și-au construit statele naționale cu sabia, românii sunt singurul neam care a înfăptuit Unirea pe cale pașnică. Și la 1859, și la 1918, Unirea s-a realizat cu participarea întregului popor. A fost o Unire benevolă, o unire a inimilor care sperau într-un viitor prosper.
Ce se întâmplă, însă, cu noi la ora actuală, ora la care un profitor besmetic se bucură că în parlamentul de la Chișinău nu au acces unioniștii? Crede că astfel va edifica națiunea civică moldovenească? Nu va reuși. Asemenea românofobi trebuie să dispară din societatea noastră, să nu li se mai permită să manipuleze și să mintă oamenii.
Spre regret, elitele politice nu au reușit niciodată să se ridice la nivelul elitelor culturale și științifice. E timpul ca aceste elite să revină acolo unde le este locul,la guvernare, deoarece nu există bunăstare fără cultură.

 

Înainte de a mânca pâinea sa cea de toate zilele un copil trebuie învățat să o ceară frumos, cu respect pentru mâinile celor care au crescut-o.
Înregistrăm astăzi un mare deficit de cultură în general și de cultură politică în special. Riscăm să pierdem irecuperabil patru ani dacă nu înțelegem să ne unim, să nu mai permitem străinilor să ne dezbine. ”Pe umerii noștri apasă sarcina nobilă, dar împovărâtoare, de a făuri un viitor comun, pentru toate entitățile românești și suntem chemați de istorie nu numai să ne rostim crezul, ci să-l fructificăm pentru noi și pentru cei ce vor urma”, se arată în rezoluția centenară a intelectualilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Iașul – oraș al Unirii și al Rezistenței, așa cum l-a numit marele Nicolae Iorga trebuie să aibă drumuri deschise către întreaga țară. De aceste drumuri sufletești avem nevoie mai mult ca oricând în Basarabia care riscă să devină iarăși o gubernie rusească.
Firește, ca acest lucru să nu se întâmple vom aminti astăzi neprietenilor noștri că suntem mulți și că nu vom ceda nimănui nicio palmă din pământul nostru strămoșesc. Avem obligația să trezim poporul și să-l convingem că viitorul nostru nu poate fi altul decât românesc.

Share Button