Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

O declarație din care rezultă logic că R.Moldova trebuie să adere la NATO

02.03.2018
Share Button
Kremlinul, dar și Dodon, secesioniștii din Donbas și Luhansk, din republicile secesioniste de pe teritoriile Georgiei și ale R.Moldova au primit astăzi o usturătoare palmă de la SUA.
Sub auspiciile Consiliul Atlantic, vizitat de către toți oficialii de pe Bâc care se deplasează în SUA, la Chișinău a avut loc conferința interparlamentară cu oficiali din Georgia și Ucraina.
Declarația adoptată prin care se solicită guvernelor Georgiei, R. Moldova și Ucrainei să elaboreze angajamente comune ambițioase, însoțite de mecanisme adecvate pentru aprofundarea cooperării în domeniul apărării și securității, îmbunătățirea capacităților de contracarare a amenințărilor hibride și implementarea proiectelor integrate de infrastructură și energetice este una foarte îndrăzneață.
Pe lângă faptul că Rusia a fost numită stat-agresor, ocupant , a fost transmis un puternic semnal către Bruxelles și SUA, un SOS dacă vreți, prin care se solicită asistența dat fiind că Putin are planuri clare de restabilire a imperiului și de transformare a acestor trei state în coloniile de altă dată.
Președintele forului legislativ de la Chișinău, A.Candu a subliniat că R.Moldova este stat neutru și nu înțeleg de ce a evidențiat acest moment dat fiind că invitații din Georgia și Ucraina au subliniat faptul că aspiră la integrarea în NATO, un bloc defensiv, creat cu scopul de a se apăra colectiv de o agresiune externă.
S-a speriat de Dodon sau a avut în calcul alegerile din 2018 care, speră el, se vor desfășura sub sloganul integrării europene? Greșește lamentabil.
Alegerile generale din toamna curentă, la fel ca și cele noi ale primarului Chișinăului vor avea la origine Reîntregirea cu Țara, aceasta însemnând că noi vom deveni membri ai UE și NATO, încetându-ne calitate de membri ai Parteneriatului Estic, compromis de-a binelea.
Așa sau altfel, a fost făcut un considerabil pas înainte. Vreau foarte mult să cred că Bruxellesul va lua în calcul decizia celor trei state și va răspunde adecvat. În ceea ce privește SUA nu-mi fac probleme. Washingtonul și așa este un jucător –cheie, un catalizator al UE în procesul eliberării celor trei state de sub jugul rusesc.
Vă amintesc, în iulie 2017, speakerii Parlamentelor Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au solicitat Parlamentului European să adopte o Rezoluție pentru deschiderea perspectivei de aderare privind cele trei țări asociate întru accelerarea progreselor și transformărilor democratice.
Strasbourgul și Burxellesul s-au făcut că nu o observă. Deci, se impune logic să NE UNIM PENTRU UNIRE, aceasta fiind cea mai scurtă cale de a ne obține libertatea și dreptul de a trăi împreună cu frații.
Share Button