Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Nu vreau să ajungem în situația de a ne cumpăra copii și bătrâni

21.04.2019
Share Button
Unu iunie este, cu siguranță, una dintre cele mai pline zile din an pentru copii noștri. Florile vieții, copii, cei care vor continua cauza noastră sunt sărbătoriți astăzi în întreaga lume. Ziua copilului a fost menţionată pentru prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925.
Era în plină criză mondială, după revoluția din Octombrie când milioane de copii ai acestui pământ se gândeau la o bucată de pâine, la o zi în care nu vor mai trebui să muncească, ci să se joace cu pisica sau cățelul care-i așteptau în subsoluri sau cerșeau împreună cu ei.
Timpurile care au căzut asupra noastră nu sunt mai bune. Ele nu au pogorât din senin. Elitele politice, inclusiv Voronin, Dodon, Greceanai trebuie să-și asume căderea copiilor noștri în infernul uitării. Nici astăzi nu avem curajul asumat de a declara că suntem un stat în care copilăria dispare ca atare, că va veni o situație în care putem rămâne fără viitor.
R.M. devine pe zi ce trece un teritoriu depopulat, cu sate în care au mai rămas doar bătrâni și copii. Copii nu-și văd cu anii părinții, fiindcă aceștia sunt plecați la munci peste hotare ca să câștige o pâine. Într-un studiu ONU despre copilăria și viața din R.M. este redat exemplu unei familii concrete din raionul Drochia. Tatăl a muncit vreo 5 ani la Moscova. A plecat după o pâine când copilul nu i se născuse. La întoarcere, a luat cu el cele mai scumpe jucării, cele mai frumoase hăinuțe. A intrat pe poarta casei sale și și-a văzut fiul jucându-se. S-a apropiat de el, l-a cuprins în brațe fericit, dar băiețelul a început să plângă și să o cheme pe maică-sa.
L-a lăsat jos descumpănit. A început să plângă și el lângă copilul său care a considerat că este un om rău, unul care vrea să-l fure și să-l ducă în pădure.
Parcă știm cu toții aforismul: Statul care nu are copii și bătrâni trebuie să și-i cumpere. Dar nu vedem pași concreți îndreptați spre instruirea generației în creștere care ar fi educată în spiritul patriotismului , al iubirii de neam și de țară.
Încă nu am înțeles că în afară de potențialul intelectual nu avem ce exporta. Încă mai continuăm să rămânem cea mai bețivă republică din Europa.
Avem nevoie de un efort mobilizator, de programe performante, de universități ce ar pregăti profesori bine plătiți astfel ca la vederea lor gospodarii de prin sate să scoată pălăria, iar femeile să știe că au în persoana lor un ajutor de nădejde.
La noi totul e redus la vorbe. Școlile sunt închise din lipsa copiilor, ei fiind puși în situația de a călători or parcurge zilnic, pe jos câțiva kilometri. Despre ce fel de instruire mai poate fi vorba?
Cum văd eu grija totală pentru vlăstarele tinere? As vrea ca să ajungem odată și odată ca în Japonia, care a menținut deschisa o gara feroviara scoasa din uz pentru un singur pasager: o elevă de liceu pentru care trenul făcea doar două opriri în stație - o data când fata pleca la cursuri și a doua oara când se întorcea. Toate s-au întâmplat în gara Kami-Shirataki din insula nordică Hokkaido. Pare a fi o scena desprinsa dintr-un film, dar e adevărată.
Facem o comparație între cele două exemple aduse de mine și ne întrebăm în cazul elevei japoneze: Cum să nu-ți iubești țara în care te-ai născut, văzând atâta grijă? Iar în cazul nostru întrebarea sună drastic, dar adevărat: ”Cum să nu-ț părăsești pământul și satul care este condus de niște indivizi care-și țin odraslele peste hotare, cerând devotament și ascultare celor tineri?
E unu iunie și trebuie să gândim că vom reuși să creștem un schimb demn. Pentru acesta trebuie să le spunem zilnic, fără a-i plictisi pe copiii noștri – țara noastră e România, iar viitorul lor e lângă frații și surorile de peste Prut. Altă șansă de a ne regăsi nu avem. Nici bani pentru a ne cumpăra bătrâni și copii nu vom avea.
Share Button