Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Învierea Republicii Moldova.

11.04.2015
Share Button
  Învierea Domnului nostru Iisus Hristos
este cea mai mare sărbătoare a lumii creștine!

 

Prin învierea Sa Iisus a arătat
omenirii ce răsplată îi așteaptă pe cei care vor păzi poruncile Lui.

 

Învierea Domnului este mărturie
pentru faptul că binele biruie răul și că pentru cei ce fac bine moarte nu
există!

 

Anul acesta, Paștele este umbrit
de acțiunile odioase ale monstruoasei coaliții, care nu ratează nici o ocazie
pentru a-și umili propriul popor. Cu toate acestea, sunt convins că vine
timpul când vom învia și noi din această moarte a păcatului! Vine timpul când cei
care încalcă legea își vor lua pedeapsa binemeritată! Vine timpul când tinerii
din Republica Moldova nu vor mai fi nevoiți să pribegească, iar persoanele în
etate vor avea o bătrânețe plină de demnitate.

 

Dar pentru ca să avem toate
acestea trebuie să ne asumăm crucea, trebuie să fim 
gata să ne răstignim în lupta noastră pentru dreptate și adevăr, doar așa vom ajunge să nu mai murim niciodată.

Stimați cetățeni, dragi creștini,
vă felicit cu ocazia sfintelor sărbători de paști și mă rog bunului Dumnezeu
să ne învieze și pe noi din corupția și nedreptatea ce a pus stăpânire pe
această țară! A înviat Hristos va învia și Republica Moldova!


 

Să aveți parte de un Paște fericit!


Hristos a înviat!
Share Button