Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Dodon se pregătește să interzică unionismul?

21.08.2019
Share Button

Dodon consideră că după 30 noiembrie, curent, până pe 24 februarie 2019 va avea mână liberă să semneze decrete. Ce fel de decrete va semna Dodon? Ele vor viza, evident, instaurarea unei instabilități totale, dirijată de la Kremlin. Instabilitatea ar trebui să-i aducă la putere partidul, ca el să fie unul de guvernământ.
Nu va obține nimic. Și de acest adevăr ne vom convinge pe 18 noiembrie când copii sărmani vor fi aduși pentru 100 de lei ca să-i facă figurație celui mai detestat proxenet politic, trădător al lui Voronin care se va răzbuna pentru acest gest la care s-au dedat Dodon și Grecenâi.
Acum Voronin, deși este considerat unul dintre cei mai buni șefi de stat nu discută cu Dodon, nu dă curs invitațiilor acestuia de a se deplasa la Condrița, unde împreună cu Snegur și Lucinschi ar forma o coaliție a celor care au pus pe butuci aceste trei palme de pământ.
Voronin îl va strangula pe Dodon și o va face cu mâinile lui Plahotniuc dacă acesta se trezește și-și dă seama că, de fapt, cel pe care l-a făcut președinte vrea să facă împreună cu Năstase coaliție. Nu cu el.
Maia Sandu nu contează în viitorul parlament. Dodon îl va lua cu el pe cel care a afirmat că unionismul este o aiureală. Iar Maia va rămâne pe necarosabil. Prin aceasta se explică nedorința lui Năstase de a-i trece microfonul lui Chirtoacă.
Un fapt îl deranjează pe Dodon. Năstase nu este prezent prin localitățile republicii. Acolo, fiindcă au bani, proveniți din surse dubioase, se află doar socialiștii lui și democrații lui Plahotniuc.
Iar Năstase, cel care a aruncat batista integrării europene pe țambal, nu vrea o funcție mai mică decât cea de prim ministru sau șef al legislativului. În principiu, el vrea un singur lucru – capul lui Plahotniuc pentru a-i răzbuna pe domnii Țopa.
Scopul în politică, așa după cum ne învață Machiavelli, scuză mijloacele.
De fapt, de ce are nevoie Dodon anume de Năstase? Acest intrus, neprimit în România și Ucraina consideră că de 30 noiembrie va conduce autoritar deoarece legislativul și executivul vor avea împuterniciri reduse. Deci, Dodon nu va mai putea fi demis.
Iar el speră, cu ajutorul lui Erdogan și al lui Putin care se vor întâlni cu Merkel și Macron ca aceștia să pună un cuvânt pe el și să-l creadă nici mai mult, nici mai puțin un șef de stat neutru care se pronunță pentru legături atât cu vestul, cât și cu estul.
El nu a spus UE și asta trebuie să ne pună în gardă. El vrea ca Rusia să conducă de la Lisabona până la Vladivostok. Deci, el dorește să intre în grațiile celor doi lideri ai UE ca să aibă o imagine mai acceptabilă pentru fostul lui prieten de colectări de semnături și de proteste căruia, am scris, îi zice Năstase.
De fapt, Dodon tinde să obțină majoritatea simplă, dar e perfect conștient că acest lucru este imposibil. Din aceste rațiuni el se va năpusti asupra unioniștilor cu toți baniI lui Putin.
Doar că decretele lui vor fi considerate ilegale de către Curtea Constituțională. Aceasta, însă contează mai puțin pentru el. Individul vrea să mobilizeze minoritățile și moldovenii rătăciți care au mai rămas prin sate, astfel ca lupta pe viață și pe moarte să se dea în sânul unui popor.
Vă amintesc, Curtea Constituţională a declarat că Referendumul consultativ, iniţiat de către Dodon, este neconstituţional.
Deci, Constituția nu-i oferă lui Dodon dreptul de a dizolva Parlamentul și de a modifica numărul deputaților. Astfel de competențe ar putea fi folosite în interesul partidului său.
„Este contrar spiritului, literei Constituției ca președintele sub acoperirea sintagmei probleme de interes național să poată iniția un referendum care implică modificarea Constituției sau chestiuni ce țin de aprecierea științifică a mediului academic,” a spus Tudor Pânțaru.
În ceea ce privește studierea în instituțiile de învățământ a disciplinei istoria Moldovei, președintele Curții Constituționale Tudor Panțâru reamintește că aprecierea științifică a unei astfel de probleme este în resortul mediului academic, și nu al mediului politic.
Liberalii au salutat decizia Curții.
„Domnul preşedinte al vostru trebuie să înţeleagă că cel care se împotriveşte legii şi istoriei, este strivit, mai devreme sau mai târziu şi aruncat la coşul de gunoi.” a afirmat Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal.
Deci, în scrutinul din 24 februarie 2019, se va da o acerbă luptă geopolitică între fosta Uniunea Sovietică și Uniunea Europeană. Dodon se va ascunde după paravanul românofobiei lui patologice pentru a face jocurile ascunse ale lui Putin.
Să ne amintim ce a scris de îndată ce majoritatea consilierilor din Sadova au semnat Declarația de Unire.
„… În aceste zile, unioniştii sponsorizaţi şi îndemnaţi de unii ideologi imperialişti de aici sau de peste Prut au trecut ”, a declarat Dodon. El consideră că declaraţiile de unire sunt tentative de a lichida statul şi „e o dovadă că s-a îngroşat gluma cu unionismul”. „Aceasta e deja acţiune anticonstituţională vădită. Şi dosarele penale îşi vor găsi „eroii”, inevitabil, la timpul potrivit”, a continuat preşedintele.
Dodon a umblat doi ani prin calatorii care au redus substanțial bugetul. I-au mai rămas doi ani și se vrea la putere pentru a-și demonstra slugărnicia față de Putin. Pentru un alt actor politic care se deda unor inimaginabile exerciții demagogice puterea e o cauză, o speranță pe care a rostit-o chiar dacă știe că neamul său ar putea scăpa din mâini cu ajutorul lui Crucea pe care o duce de atâta amar de vreme acasă.
Dictatorul Erdogan le-a dat indicații guvernului și parlamentului de la Chișinău că Găgăuzia trebuie să fie stat în stat. PL trebuie să ajungă la guvernare pentru a tăia apetitul găgăuzilor.
După ce a declarat că Găgăuzia este garantul independenței R.Moldova “bășkănița” de Comrat, Vlah vine cu o nouă bombă ce ar conduce la confedralizarea R.Moldova Într-un interviu de dată recentă ea spune că Gagăuzia este o punte a prieteniei între Turcia și Moldova. Prietenia aceasta a ei ne va ieși pe ochi după cum vă veți convinge în continuare.
Declarația belicoasă a respectivei vine după ce președintele Turciei Erdogan s-a aflat în R.Moldova unde a împărțit pomeni ca să obțină ceea ce dorea, de fapt. Să nu vă imaginați că el i-a reparat degeaba președinția lui Dodon.
Astfel, el l-a răsplătit pentru cetățenii turci vânduți, dar și pentru faptul că nu a semnat câteva proiecte de legi inițiate de guvern și votate de parlament.
Vlah spune că președintele Turciei a declarat clar atât guvernării țării noastre, cât și parlamentului că autonomia ar trebui să fie solidă și puternică. Ea se referă la legile discutate în parlament și pe care Dodon nu le-a semnat, susținând autoritățile autonomiei, de fapt crearea unei republici. A unui stat în stat.

Iată directiva lui Erdogan, transmisă de Vlah:” Domnul Erdogan a precizat în mod clar: versiunile Găgăuziei trebuie adoptate neapărat de către parlamentul țării noastre, deoarece aceste legi întăresc atât statutul autonomiei noastre, cât și legea privind statutul juridic special „.
Subiectul privind proiectele de legi care vizează consolidarea autonomiei găgăuze a fost cap de afiș acum un an și jumătate.
Cele trei inițiative legislative au fost elaborate de parlamentarii din Adunarea Populară a Găgăuziei și au fost înregistrate în Parlament – în iulie și august 2016. Ele au fost luate în furci de către Partidul Liberal, care făcea parte atunci din coaliția de guvernare, și care s-a opus vehement adoptării lor. Odată cu ieșirea PL de la guvernare, subiectul privind adoptarea documentelor a fost readus în discuție. Astfel, la începutul lunii iunie 2017, două din cele trei proiecte s-au regăsit pe ordinea de zi a Parlamentului, dar dezbaterea asupra acestora a fost amânată, ceea ce a provocat un val de acuzații lansate de la Comrat spre Capitala Moldovei.
Vlah vrea o autonomie mai extinsă și o mai mare autonomie față de Chișinău
Prin cele trei proiecte de legi deputații găgăuzi doresc lărgirea autonomiei și o mai mare independență față de Chișinău. Astfel, în unul din documente aleșii locali din UTA Găgăuzia insistă asupra modificării Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova din 27 decembrie 2001. Aceștia consideră necesar ca Găgăuzia să se bucure de un statut special de administrare, diferit de administrarea teritorială din celelalte regiuni ale țării. El vor ca localitățile din autonomie să nu mai fie împărțite în unități de nivelul unu și doi ca cele din restul teritoriului R.Moldova, ci să aibă un nivel special de administrare prevăzut de o normă distinctă, astfel încât să decidă de sine stătător cum să fie organizată administrativ-teritorial regiunea.
Cea mai spinoasă modificare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială, pe care o propun deputații găgăuzi, este modul de ieșire și intrare a localităților din și în componența Găgăuziei. Astfel, inițiatorii documentului își doresc ajustarea legii în conformitate cu art. 5 (alineatul 2) din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) din 23 decembrie 1994:
„Localităţile unde găgăuzii constituie mai puţin de 50 de procente din populație pot fi incluse în componenţa Găgăuziei în baza voinţei majorităţii alegătorilor, liber exprimate în cadrul referendumului local, efectuat din iniţiativa a cel puţin o treime din alegătorii localităţii respective”, este stipulat în acest articol.
Este adevărat,Centrul Național Anticorupție a atenționat într-un aviz că documentele „promovează interesele administrației UTA Găgăuzia, care se va bucura de un grad prea mare de autonomie”, dar și că e posibil de asemenea ca Găgăuzia să crească din punct de vedere teritorial ca urmare „a absorbției localităților din sudul Republicii Moldova”.
Vlah vrea să ne învețe a trăi în casa noastră
În cel de-al doilea proiect este vorba despre modificarea unui articol din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei. Comratul vrea ca în viitor dacă Parlamentul va dori să modifice această lege să o facă numai cu acordul Adunării Populare a Găgăuziei. „Modificările legislative identificate pe platforma grupului de lucru (creat de deputații de la Chișinău și cei de la Comrat în vederea asigurării, în cadrul normelor constituționale, funcționalității UTA Găgăuziei – n.n.) va contribui la aprofundarea relațiilor dintre autoritățile UTA Găgăuzia și autoritățile centrale, asigurând un grad înalt de credibilitate”, au argumentat autorii inițiativei.
Iar cel de-al treilea proiect vizează modificări la Legea privind administrația publică locală și Legea privind descentralizarea administrativă. Mai exact, inițiativa are ca scop introducerea în legislația națională a noțiunii de „autorități ale administrației publice locale de nivel special” care să însemne că „Adunarea Populară, Guvernatorul și Comitetul executiv sunt constituite și activează pe teritoriul unității teritorial autonome Găgăuzia, care are un nivel special de administrare pentru soluționarea problemelor cu caracter politic, economic și cultural în interesul întregii populații”. Comratul crede că această modificare „va înlătura vidurile în privința competențelor ce revin APG ca autoritate reprezentativă a populației din autonomie”.
De ce trebuie schimbată această guvernare?
Firește, aceste trei proiecte de legi controversate reprezintă modalități ca și Trasnistria să persevereze în ambițiile sale de a avea un stat în stat. Asta în situația în care ei îl aduc pe Dodon la putere și încep ”reglementarea politică” a diferendului, cu armata rusă pe vecie în R.Moldova ca garant al păcii și stabilității. Nici Dodon, nici PD nu trebuie să ajungă în parlament dat fiind faptul că Erdogan și-a asumat rolul președintelui Iohannis de locomotivă a R.Moldova. El a și edificat deja coaliția care va vota aceste proiecte de legi.
Candu ”se apropie de rezultate bune”
Agitația de la Comrat l-a determinat pe președintele Parlamentului, Andrian Candu, să invite conducerea Adunării Populare a Găgăuziei la discuții. La întâlnirea pe care aceștia au avut-o pe 10 iulie 2017, el a asigurat delegația găgăuzilor că toate proiectele de legi care vizează autonomia vor fi votate. „Nu s-a vorbit niciodată că cele trei proiecte de lege nu vor fi adoptate. Din păcate, a trebuit să lucrăm mult pentru ca aceste proiecte să treacă de toate comisiile. Nu ascundem că au fost discuții foarte grele în coaliția majoritară, dar am ajuns într-un final la un acord și ne apropiem de rezultate bune”.
Dacă s-a implicat Erdogan care i-a cumpărat pe Plahotniuc și Dodon, rezultatele vor fi excelente. Urmează să o declarăm pe Vlah regina R.Moldova. Asta, desigur, în cazul în care ne lăsăm pe tânjală și nu ne mobilizăm exemplar, împreună cu românii din țară pentru a nu admite că această mare fărădelege să se producă.

Share Button