Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Conjuncturistul Dodon!

26.10.2016
Share Button

Liderul socialiştilor, Igor Dodon e nevoit din ce în ce mai mult să-şi justifice comportamentul anti-românesc şi anti-european. O face pentru că acţiunile sale şi ale ortacilor săi din partidul pe care-l conduce, nu corespund de multe ori debitărilor cu care operează public.  


Spuneam într-unul din precedentele articole că acum în campania electorală, pledoariile lui Dodon cu privire la "necesitatea" federalizării RM nu se mai fac auzite. Trepăduşul Moscovei nu vorbeşte acum nici de planurile sale de a renunţa la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.


Făţărnicia lui Dodon nu pare să aibă margini. În 2008, când era ministru al economiei, promova semnarea Acordului de Asociere cu UE ca pe o perspectivă de integrare europeană a RM. Se arăta preocupat de exporturile moldoveneşti în occident şi de atragerea investiţiilor europene. Trebuie amintite şi declaraţiile lui Dodon din 2011, când spunea că RM nu poate adera la Uniunea Vamală pentru că nu are hotar comun cu niciun stat din această structură.


Conjuncturistul Dodon a revenit însă ulterior la aberaţiile sale anti-europene şi la plecăciunile în faţa politicilor medievale de ocupaţie ale Federaţiei Ruse. Astăzi, iarăşi, conjunctura electorală îl face să se abţină de a mai blama deschis UE.


Să ne amintim că Dodon a demonstrat minciună şi făţărnicie inclusiv în 2014, când spunea că socialiştii care vor deveni deputaţi, vor renunţa la cetăţenia română. S-a întâmplat acest lucru?! Nu. Dodon a găsit subterfugiul de a da vina pe procesul complicat de renunţare la dubla cetăţenie. În schimb, aberează că dacă va deveni preşedinte va putea să-i retragă cetăţenia RM fostului preşedinte al României Traian Băsescu. De altfel, Dodon trebuie întrebat: în ce bază legală i-ar putea retrage cetăţenia lui Traian Băsescu? Or, cetăţenia poate fi retrasă doar dacă persoana a dobândit-o în mod fraudulos, s-a înrolat într-o armată străină, s-a angajat într-o funcţie publică a altui stat fără acordul organelor de resort din RM sau a obţinut cetăţenia altui stat cu care RM nu are încheiat un tratat ce prevede cetăţenia dublă.


Că Dodon spune una şi face alta nu mai este de mirare. Culmea ipocriziei însă, e faptul că Dodon şi-a dat copiii să înveţe la liceul pro-românesc "Prometeu". Imnul acestui liceu e unul care promovează deschis ideea naţională de Unire a RM cu România. Iată doar o secvenţă din versurile acestui Imn cântat de corul de copii de la liceul "Prometeu": "Nu mai suportăm jugul ce-l impun, cei lipsiţi de neam, hai, să ne ridicăm şi să-nfăptuim Unirea!"


Dacă Dodon e sincer în crezul său anti-românesc, atunci ar trebui să-şi retragă copiii de la "Prometeu", liceu, care poate fi considerat cel mai pro-românesc din stânga Prutului şi la care se vorbeşte o altă limbă decât cea "moldovenească", inventată şi promovată de socialişti.


Am vrut să reamintesc astăzi, câteva dintre cazurile în care socialistul Dodon dovedeşte nu numai lipsă de principialitate, ci şi tupeul de a minţi cetăţenii când şi cum îi convine (cum îi convine de cele mai multe ori Moscovei).


Cel care s-a autointitulat "salvatorul poporului" e de fapt cel, de care însuşi poporul trebuie să se salveze. Însuşi electoratul socialist trebuie să se salveze de Dodon. Pentru că dacă ar deveni preşedinte, el şi-ar trăda inevitabil propriii alegătorii, fiind nevoit să accepte cursul de integrare europeană pe care l-a promovat şi anterior. Dodon se bâlbîie de pe acum când vine vorba de lipsa de investiţii ruse în RM în raport cu valoarea celor venite din UE, şi mai ales din România.


Cu ce se va lăuda şi ce merite ar avea Dodon dacă în calitate de preşedinte ne-ar apropia de Rusia?! Că ne-ar reface relaţiile "prieteneşti" sub condiţia de a nu mai cere retragerea armatei ruse de pe teritoriul RM?! De a garanta federalizarea statului?! De a promova piaţa rusă chiar şi în condiţiile în care marea majoritate a exporturilor din regiunea transnistreană merg spre Uniunea Europeană?! Cu asemenea "realizări" se gândeşte Dodon să vină cu partidul său în campania pentru alegerile parlamentare din 2018?!...


Sfârşitul scurt al carierei sale politice va fi determinat în cele din urmă de promovarea unor politici ireale, fapt ce va fi sesizat la un moment dat, inclusiv de actualii susţinători ai socialiştilor.

Share Button