Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Călin Cucuetu – recenzia cărții „Povara grea a reîntregirii nu se lasă moștenire”

17.05.2022
Share Button

TOTUL PENTRU ȚARĂ NIMIC PENTRU MINE!
Mă închin la cinstita faţa voastră, ca la un codru verde.
Ion Creangă

Cartea „Povara grea a reîntregirii nu se lasă moștenire”, autor dr. Iurie Chirinciuc, ex-ministru și ex-deputat, cetățean de Onoare a s. Costuleni (Ungheni), este relativ mică și sincer nu mă așteptam să găsesc mare lucru în ea. Scrisă de un fost ministru al Transporturilor în corupta Republică Moldova, care a mai avut și probleme cu CNA-ul… Îmi ziceam că urmează ceva tehnic, plictisitor și inutil. Acum însă, după ce am citit-o cu sufletul la gură, o recomand tuturor: liceenilor, tinerilor plecați la muncă în străinătate, părinților lor care au rămas acasă și, în primul rând, demnitarilor publici. Acestora le-aș dărui-o la începutul mandatului și i-aș obliga să țină un discurs public pe o temă din această carte. Ca înainte de a gestiona banul public să vadă și să înțeleagă cum trebuie să gândească și să acționeze un adevărat om de stat: ca Iurie Chirinciuc, cu dragoste de Țară, profesionalism și integritate.
Cei șapte ani de-acasă

Un caracter adevărat începe cu educația și identitatea adevărată. Părinții, rudele și profesorii din Costuleniul răzășesc nu s-au ferit să-i spună viitorului ministru adevărul și să-l îndrepte hotărât pe drumul unui destin greu, dar corect și plin de împliniri. De mic, Iurie Chirinciuc a știut că este român, vorbește limba română și trăiește într-o parte a României ocupată de ursul moscovit. Tot în satul natal i-a fost cultivată dragostea de carte, respectul, tenacitatea și dorința de realizare socială. Astfel, când în 1989 tânărul Chirinciuc a fost ales director adjunct responsabil de studii la Colegiul de Comerț din Chișinău, acesta a desfășurat o muncă titanică pentru ca limba de predare la colegiu să fie româna. Mai târziu, și-a demonstrat în nenumarate moduri recunoștința față de baștină; le-a dăruit copiilor din sat un drum asfaltat: Drumul copiilor (spre școală), iar pentru tineri a fondat Clubul Fotbalistic Costuleni.

Plahotniucii – blestemul neamului nostru
Istoria cunoscută a „vendetei” dintre neamul Chirinciuc și plahotniuci începe odată cu ocupația sovietică când bunicul oligarhului Plahotniuc, Andrei Plahotniuc, ajunge primar și unealtă a ocupanților în Costuleni. Noul primar se apucă cu un zel deosebit să realizeze toate „victoriile” comuniste: trimite oameni în Siberia, desproprietărește țăranii și face cooperativă agricolă. Dar nicio clipă nu uită să-și arate inima ticăloasă și să-și supună poftelor tiranice întregul sat. Astfel, în loc să-l plătească pe Gheorghe Chirinciuc, tânăr învățător în Costuleni, îl obligă să muncească gratis amenințându-l că de voluntariatul lui depinde dacă familia îi va fi deportată sau nu. Mai târziu, cu același argument, încearcă să-l impună să se căsătorească cu o cumnată de-a lui. Din astfel de oameni apar cei de teapa lui Plahotniuc, oameni mici la suflet și hoți mari, promotori ai corupției și distrugători ai țării.
Cumva simbolic și deloc întâmplător, confruntarea dintre oamenii cu adevărat buni și cozile de topor a continuat în persoanele lui Iurie Chirinciuc și Vladimir Plahotniuc. În calitate de Ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc demască furtul miliardului, iar Plahotniuc îi înscenează un dosar politic. Dar, așa cum spune autorul adevărul nu poate fi ținut veșnic la fundul mării și regimul lui Plahotniuc a căzut, iar justiția a trebuit să-i dea dreptate dlui Chirinciuc.

Cum se muncește pentru Țară
În Moldova corupția, compromisul și favoritismul sunt plagi sociale atât de înrădăcinate și de răspâdnite, încât realizările autorului sunt neașteptat de mari pentru un om corect și cu frică de Dumnezeu.
Fiind un profesionist foarte capabil și implicat în munca de partid, a fost propus de Partidul Liberal la funcția de Ministru al Transporturilor. Și, lucru nemaiîntâlnit în istoria republicii, atunci când și-a prezentat demisia, ministrul Chirinciuc a prezentat un raport de activitate:
a demis incompetenții și hoții din aparatul administrativ al ministerului
a acționat în justiție companiile contractoare locale și străine care nu realizau lucrările publice la termenul sau la calitatea stabilită.
majoritatea companiileor de stat subordonate ministerului – care de regulă erau falimentare – au terminat pe profit în cel de-al doilea an al mandatului noului ministru. Moldatsa și AIR Moldova sunt doar două exemple.
a reușit implementarea unui cadru legal pentru transportul dintre Italia și RM (după 20 de ani de tergiversări).
a impus raportarea la zi pe pagina web a Ministerului a stadiilor lucrărilor publice (n.n. – drumurilor), cu colorarea în roșu a angajamentelor nerealizate. Mda… această transparență extraordinară nu a mai fost aplicată de următorii miniștri.
a reușit votarea în Parlament a Legii fondului rutier și a Legii finanțelor publice. Datorită acestor legi, primarii au putut să acceseze fonduri pentru drumuri în funcție de numărul de locuitori (și nu după apartenența partinică) etc

Era inevitabil ca proiectul lui Iurie Chirinciuc de interconectare rutieră a republicii cu spațiul european și hotărârea de a crea o infrastructură modernă s-a lovit de corupția de nivel înalt. Aceeași situație s-a repetat și atunci când Iurie Chirinciuc, alături de Dorin Chirtoacă, au demascat în Parlament modul în care a fost furat miliardul și au cerut tragerea la răspundere a făptuitorilor. Nume de răsunet din comèdia minciunii, adică din politica moldovenească, s-au împotrivit demersurilor de asanare inițiate de ministrul Chirinciuc și i-au organizat un dosar politic. Justiția obedientă l-a condamnat, dl Chirinciuc se confruntă cu regimul lui Plahotniuc, justiția îi dă dreptate fostului ministru, iar Agenția Națională pentru Integritate îl reabilitează în ochii tuturor (actul constatator nr.376/16 din 24.11.2021).

Unirea – unica soluție
Impresionant de detaliată, logică și calculată este viziunea politică unionistă a autorului. El înțelege și transmite cititorului un mesaj foarte clar. Matematica este simplă. Fără cultivarea adevărului istoric despre originea sovietică a RM și fără întărirea identității românești, această bucată de pământ va sta indefinit suspendată în zona-tampon dintre civilizația europeană și cea rusească ca stat oligarhic. De aceea, alături de liderii PL, s-a implicat cât a putut în inițiativa de comemorare prin înălțare de monumente în toată republica a victimelor regimului sovietic. Totodată, a fost în primele rânduri la semnarea Declarațiilor de Unire pe care nu le-a considerat ca fiind acte cu caracter simbolic, expresie suverană a dorinței poporului de Unire cu Țara și integrare în spațiul euro-atlantic.
Drumul spre Unire, ne spune autorul, nu este foarte complicat, în condițiile în care ar exista voință politică, adică politicienilor chiar le-ar păsa de soarta oamenilor. Acordurile de la Helsinki permit modificarea pe cale pașnică a granițelor statelor din Europa. Mai întâi, cele două Parlamente ar urma să adopte o Declarație de Unire, apoi se înființează un Minister al Reîntregirii preocupat de integrarea instituțională a celor două state românești. Pe plan economic, lucrurile, pe hârtie cel puțin, sunt relativ simple. România este deja cel mai important partener stategic pentru Republica Moldova. Astfel încât dacă acest parteneriat brusc s-ar încheia, RM s-ar prăbuși economic și ar intra în colaps. Temele economice importante pentru unirea economică sunt sectorul rutier și sectorul energetic. Finanțarea urmează să fie obținută din mai multe surse, una dintre ele fiind proiectul Intermarium care se bucură de sprijin american masiv. La finalul descrierii acestui plan, Iurie Chirinciuc avertizează că suntem într-un moment de acum sau niciodată…, dacă Unirea nu va avea loc în viitorul foarte apropiat, peste 50-60 de ani, diferențele de dezvoltare economică dintre cele două maluri ale Prutului vor fi extrem de greu de recuperat.

Ce am înțeles din cartea „Povara grea a reîntregirii nu se lasă moștenire”:
Dacă Iurie Chirinciuc nu o să mai realizeze nimic în viață, cât a făcut ajunge pentru 10 vieți omenești.
Dar Iurie Chirinciuc nu se va opri la cele deja realizate.
Că identitatea românească este o energie fără de care ne pierdem ca oameni și societate.
Avem nevoie de câți mai mulți Iurie Chiriciuc în toate funcțiile importante
Fără această carte nu aș fi știut cine este adevăratul Iurie Chirinciuc.
Punctul slab al fruntașilor unioniști este lipsa de comunicare…

Călin Cucuetu

Share Button