Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

ALĂTURI DE FRANȚA!

22.07.2019
Share Button

Astăzi, Franța îndură o durere ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Tragedia de Ziua Națională a urmărit scopul de a semăna panică și deznădejde printre populația acestui stat, astfel ca țara să devină vulnerabilă în fața grupărilor criminale care pun la cale aceste acțiuni agresive față de un anumit popor.  


minut de reculegere


Pentru mine, dar și cetățenii Republicii Moldova, Franța a fost mereu modelul de stat în care oamenii sunt în deplină siguranță și stabilitate, iar după aceste atentate, opiniile noastre rămân neschimbate. Așa că în aceste vremuri de grea încercare ne îndreptăm gândurile bune, dar și privirile noastre către familiile îndurerate, care și-au pierdut poate cei mai dragi oameni din viața lor. Acum ca nici o dată trebuie să ne unim forțele pentru a demonstra tuturor că nu ne vom lăsa intimidați de aceste acțiuni provocate niște oameni care nu au suflet.


img img


Condamn ferm atacul înfiorător care a avut loc de Ziua Națională a Franței și spun că este inadmisibil ca un astfel de eveniment, la care s-au adunat foarte mulți oameni pentru a celebra momentele de glorie prin care a trecut țara lor, să se termine atât de tragic. Flagelul terorismului trebuie oprit, actele de tortură combătute, iar oamenii uniți pentru a putea face față acestor grele provocări.


Sunt cu sufletul alături de Franța în aceste clipe extrem de dureroase!

Share Button