Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Air Moldova trebuie privatizată, dar de alta guvernare

21.04.2019
Share Button

Am citit cu atenție informațiile vizând discuțiile purtate la Washington de premierul Pavel Filip în cadrul forului oportunități economice și investiționale în R.Moldova.După ce Vlad Filat, în calitatea sa de prim-ministru a discutat privatizarea cu premierul Rusiei de atunci, Vladimir Putin, și aceasta a spus că vor să privatizeze cât mai mult posibil, Pavel Filip a ales un investitor strategic corect, de încredere care nu-și propune să aservească economic R.Moldova.
Astfel, prim-ministrul a invitat companiile americane să participe la privatizarea întreprinderilor de stat, între care SA „Moldtelecom”, și două rețele de distribuție a energiei electrice, precum și să investească în sectorul financiar-bancar.
Despre privatizarea„AIR Moldova” am discutat mult și atunci când eu exercitam funcția de ministru al transporturilor. Opinia mea a fost că AIR Moldova trebuie privatizată, dar în condiții care ne-ar avantaja. Deci, am făcut tot posibilul ca AIR Moldova să fie profitabilă.
Astfel în 2015 Cînd am preluat MTID,AIR Moldova avea pierderi de 227 mln lei. În 2016 a obținut un profit de 8 mln. lei . Am început cu spor anul 2017, dar după ce am fost arestat, în a doua jumătate a anului ea a devenit iarăși nerentabilă-pierderile au fost de 111 mln.lei
Indiscutabil, AIR Moldova trebuia privatizată demult, în condițiile unei transparențe totale. Dar la privatizare trebuie să participe investitori de talie internațională. În niciun caz să nu fie admise firmele off-shore.
Cu toate acestea privatizarea nu este recomandabilă într-un an electoral. Nu cred că actuala guvernare este una credibilă și indicată să efectueze privatizarea astfel ca să nu ridice suspiciuni. Privatizarea trebuie efectuată de o nouă guvernare.
Să analizăm la rece situația. Recent, SUA, UE, FMI au criticat dur pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale și măsurile de amnistie a capitalului, aprobat de curând, pe motiv că ele nu corespund rigorilor economiei de piață autentice. Experții FMI estimează că măsurile adoptate vor spori caracterul regresiv al sistemului fiscal, vor reduce gradul de conformare fiscală și vor expune sistemul bugetar-fiscal unor riscuri semnificative.

E foarte serios dacă ținem cont de faptul că atât domnii Filip,Candu și Plahotniuc se refereau la buna colaborare cu această instituție după ce UE a refuzat să acorde actualei guvernări tranșa de 100 de milioane de euro. Evident acum sunt sub enorm semn de întrebare acordarea următoarelor tranșe ale FMI.
Trebuie să fim cu totul naivi dacă ne imaginăm că în atare condiții în R.M. vor mai veni investitorii americani. Va amintesc, ieri pe contul de FB al Ambasadei SUA a fost plasată o știre devastatoare pentru guvernare. „Ambasada Statelor Unite este extrem de dezamăgită de adoptarea legislaţiei care va diminua capacitatea Moldovei de a combate spălarea banilor. Legea privind declarația voluntară și stimularea fiscală (numită și legea amnistierii capitalului) legitimează furtul şi corupţia şi va dăuna climatului de afaceri al Republicii Moldova.
Considerăm că această lege contravine angajamentelor pe care Guvernul Republicii Moldova și le-a asumat, și această părere este împărtăşită de partenerii internaţionali de dezvoltare ai Moldovei. Cetățenii Moldovei au suferit deja consecinţele infracţiunilor financiare majore. Infractorii ar trebui pedepsiţi, nu răsplătiţi. Poporul Moldovei merită mai mult”.
Argumentele sunt de prisos. Guvernul Filip trebuie sa uite de marile privatizări în condițiile în care a eșuat lamentabil. Asta, desgiur, dacă nu se urmăresc interese obscure când privatizarea va fi înfăptuită în interesul național și nu al unei singure persoane.

Share Button