Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Acum sau niciodată! Putem salva cursul european al Republicii Moldova?

16.06.2019
Share Button

Moldovenii sunt un popor care se deșteaptă în ceasul cel din urmă. Iar pericolul care ne așteaptă odată cu venirea socialistului Igor Dodon la președinția Republicii Moldova îi pun pe alegători în alertă. Acest lucru este tot mai vizibil pe rețelele  de socializare, în stradă, mai oriunde când auzim expresii de genul: „Numai să nu ajungă Dodon președinte”. Ei dragii mei, noi, cei de la Partidul Liberal spunem acest lucru nu de azi sau de ieri, dar din totdeauna. Dacă vă aduceți aminte, la protestele masive din 2015, când Dodon, Usatîi și Năstase umblau la braț prin Chișinău, au montau oamenii împotriva noastră pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate.  Iar Partidul Liberal s-a opus acelor revendicări în urma cărora putea să fim aruncați în brațele Rusiei. Și ne bucurăm că măcar acum, în al 12-lea ceas ați înțeles că Republica Moldova este pe marginea prăpastiei și trebuie salvată și de această dată.


Ce pericole ne așteaptă dacă  Dodon ajunge președinte?


Unul dintre cele mai mari pericole care ne așteaptă odată cu venire lui Dodon la cârma Republicii Moldova este declararea unionismului ilegal și pedepsirea celor care-și doresc reîntregirea principatelor române.  Astfel, idealul nostru sfânt, cel al unirii Republicii Moldova cu România va fi subiect tabu, iar oamenii care dețin și cetățenie românească vor fi izolați. Și asta nu e tot. Un alt pericol care ne paște este federalizarea Republicii Moldova. Acest individ își dorește ca armata rusă care a ocupat stânga Nistrului să rămână la noi pentru a menține ordinea și pacea în regiunea transnistreană, a afirmat la un post de televiziune de la Moscova.  Ori acest lucru nu înseamnă dezbinarea societății și oferirea posibilității regiunii separatiste din stânga Nistrului, dar și autonomiei găgăuze să-și proclame independența față de Republica Moldova? Astfel, noi, moldovenii putem fi cetățenii unei colonii rusești peste noapte, așa cum au pățit și cei din Crimeea.


Dacă ne aducem bine aminte, în anul 2014, socialiștii au oferit tot suportul necesar pentru organizarea referendumului ilegal din autonomia găgăuză, prin care oamenii erau îndemnați să decidă dacă doresc sau nu să fie membri ai Uniunii Vamale. Iar atunci, Dodon a declarat că și alte regiuni trebuie să ia exemplul găgăuzilor, astfel promovând separatismul. Încălcare care la Moscova se pedepsește cu ani grei de închisoare.  Acum în campania electorală, Dodon s-a mai înmuiat, cum se spune la noi în popor. Dar până la alegeri de câte ori a declarat că România este un pericol eminent pentru Republica Moldova. A acuzat Washingtonul și Bucureștiul că au provocat criza politică de la Chișinău, iar susținerea tendințelor unioniste ar fi o amenințare la securitatea R. Moldova. El a declarat, într-un interviu, că cei 5000 de studenți care primesc burse de studii în România sunt spălați pe creier ca să se considere români, nu moldoveni. Iar acestea sunt puținele din multitudinea de motive pentru care Dodon nu trebuie ales președinte, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie.


Deșteaptă-te române…


Dacă e să mai tragem cu ochiul asupra carierei politice al domnului de speță bolșevică, în cariera sa, mereu a pierdut la limită. Iar cel mai elocvent exemplu sunt alegerile locale din 2011, când a fost învins de liberalul Dorin Chirtoacă. Iar în 2015, aceeași soartă a avut-o și colega lor de partid, Zinaida Greceanîi la alegerile locale din 2015. Și nu excludem că același noroc o să-l aibă Igor Dodon la finele acestei săptămâni. Noi, cei de la Partidul Liberal nu ne dezicem de dezideratul unirii, și  vom lupta pentru această cauză până la sfârșit. Dar în această situație în care a nimerit acum Republica Moldova, nu putem să stăm cu mâinile în sân și să privim indiferenți ce va fi mai departe.  Astfel, susținerea pe care i-o oferim Maiei Sandu în turul doi, arată că noi chiar ne dorim ca Republica Moldova să rămână un stat asociat Uniunii Europene, iar valorile astea să nu se piardă. Poate candidatul dreptei din turul doi al alegerilor nu este cel mai carismatic politician pe care l-am vrut noi vreodată, dar nici să-l susținem pe Dodon nu putem. De aceea, trebuie să ne mobilizăm în număr cât mai mare să ieșim la vot, să le demonstrăm încă odată tuturor că putem lupta. Iar acum, cred, că toți au înțeles de ce la începutul acestui an,  PL a fost nevoit să meargă să facă alianță cu PD, dar și cei 14 deputați scoși de la PCRM,  dar să nu intre în cârdășie cu agenții Moscovei și să provoace alegeri anticipate. La începutul anului, Republica Moldova era un stat izolat, nu mai veneau fonduri de nicăieri, iar dacă noi nu era să ridicăm mâna pentru investirea actualului Guvern, atunci această bucată de pământ era să se scufunde în datorii, instabilitate și cum am spus-o și mai sus, Rusia era să ne alipească la harta lor. Astfel, PL a salvat Republica Moldova de o guvernare pro-rusă, iar stabilitatea pe care o avem acum , dar și încrederea pe care am recăpătat-o în fața partenerilor europeni  denotă faptul că aici avem viitor. Iată că același scenariu se repetă și acum. La aproape un an de la învestirea Guvernului Filip. Și mai bine mai târziu decât deloc. Așa că în data de 13 noiembrie nu stați acasă, dar mergeți la vot și fiți europeni.


Share Button