Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Vizita premierului Cioloș la Chișinău – „podul” care va reuni frații

24.08.2016
Share Button

Извините, этот техт доступен только в “Română”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

unire


Premierul român, Dacian Cioloș va efectua la 25 august 2016, în premieră, o vizită oficială în R. Moldova. Cu siguranță, această vizită va intra în istorie  ca una în care frații de peste Prut încă  o dată ne-au  demonstrat, moral și material,  că sunt alături de noi, românii din Basarabia.


 De fapt, România dintotdeauna ne-a fost aproape, aceasta fiind resimțit în ultimii ani mai mult ca oricând. În anul 2010, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care  pe atunci deținea și funcția de Președinte interimar al R. Moldova a semnat cu Traian Băsescu, Președintele de atunci al României un Acord, prin care frații de peste Prut și-au asumat încă o dată responsabilitatea de a ne ajuta. Grație acestui document, R. Moldova a devenit beneficiară a unui grant  in valoare de 100 milioane de euro, bani destinați grădinițelor, școlilor, dar și altor domenii sociale importante.


Despre rolul României în dezvoltarea R. Moldova în ultimii 25 de ani aș putea vorbi la infinit, căci  așa cum ne-au ajutat frații de peste Prut, iar grație modului în care au promovat R. Moldova  la nivel european, și statele membre ale Uniunii Europene, nu a făcut-o nici un alt stat.


În acest context, în calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, vreau să mă refer la colaborarea cu Țara-Mamă  în domeniul pe care-l gestionez. În anul 1992 a fost semnat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere, document care stă transporturile de mărfuri cu vehicule înmatriculate pe teritoriul unuia dintre cele două state, care sunt scutite de autorizaţii, pe bază de reciprocitate.  O altă realizare destul de importantă efectuată în parteneriat cu Bucureștiul este liberalizarea traficului aerian, care a oferit moldovenilor posibilitatea de a călători mult mai ușor în toată lumea. Nu pot să nu vorbesc și despre suportul oferit de prietenii noștri la deschiderea cursei feroviare Chișinău-Iași și de ce nu, menținerea cursei Chișinău-București, care este efectuată de trenul „Prietenia”. Cele mai importante proiecte ale momentului sunt construcția podului peste Prut, în localitatea Zagarancea din raionul Ungheni și redeschiderea podului de la Cantemir-Fălciu.


De altfel, reabilitarea tuturor podurilor existente cândva pe râul Prut, care au fost distruse de armata sovietică în anul 1944, după așa-zisa eliberare de sub ocupația română, constituie o prioritatea în calitatea  mea de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.  Voi depune toate eforturile pentru ca, în timp cât mai scurt,  cele două maluri ale Prutului să fie unite prin cât mai multe poduri, iar populația să poată călători mai ușor, mai liber!


Se spune că, sângele apă nu se face, iar relația R. Moldova cu România este o dovadă clară în acest sens. Niciodată nu a fost ușor, de fapt, pentru România să mențină relația cu țara noastră, or de-a lungul anilor diferite forțe ostile au depus eforturi pentru a obstrucționa apropierea dintre cele două state.  Nici acum nu este simplu, căci sunt mulți din cei care încă se opun reunirii, dar modul în care Romania tratează R. Moldova îi determină pe tot mai mulți cetățeni ai R. Moldova să se declare unioniști, să-și dorească ReUnirea, fapt dovedit și de ultimul sondaj.


Vizita premierului Dacian Cioloș la Chișinău va consolida și mai mult relația dintre  cele două state romanești, căci va demonstra încă o dată că, la bine și la rău,  frații noștri sunt alături de noi, un popor marcat de interese ascunse a unor demnitari ce de-a lungul anilor au avut alte priorități decât adevărul.


Partidul Liberal, din care am onoarea să fac parte, a fost este și va fi singura formațiune din R. Moldova care a luptat, luptă și va lupta sincer  și cu adevărat  pentru ca R. Moldova să revină la Patria-Mamă. Nu a mai rămas mult până când vom reveni acasă, în România Mare, alături de cei care dintotdeauna au fost lângă noi, romanii din dreapta  Prutului.


Așa să ne ajute Dumnezeu!


Share Button