Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Mica Unire, ca o flacără a demnității, trebuie să fie aprinsă în sufletele și cugetele noastre dornice să fie împreună  cu neamul și cu țara

23.01.2019
Share Button

Mica Unire a fost înfăptuită   de către Alexandru Ioan Cuza. Deși scurtă (1859-1866), domnia lui a constituit perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României. Mica Unirea a adus Marea Unire de pe 1 decembrie 1918 care a avut loc la Alba Iulia.


Mica Unire a dat un imbold puternic românilor din teritoriile ocupate Basarabia, Bucovina și Transilvania, aflați sub stăpânire străină, să se unească și ei în 1918 cu Țara lor, România.


Deci, astăzi toate drumurile românilor trebuie să ducă, fie și imaginar, la Iași acolo unde Alexandru Ioan Cuza, a dat o replică serioasă  Porții Otomane și Austriei care considerau Mica Unire drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.


Pe 24 ianuarie 1859 neamul nostru a făcut primul pas cu adevărat important pe calea creării statului național unitar român. Evenimentul, consemnat în toate orașele mari, românești, va rămâne în mod tradițional neobservat de către actuala guvernare de la Chișinău, dar și de către opoziția odiosului bloc care scindează unioniștii. Aceștia nu au nevoie de Mica Unire. Scopul belicoasei fete a lui Filat, așa după cum susținea recent, este de a-i împăca pe unioniști cu europeni, ea ferindu-se să spună că România este țara ei, dar nu R.M. o creație stalinistă ratată care trebuie să dispară de pe harta lumii printr-un efort colectiv al tuturor românilor.


Lucrul acesta poate fi realizat extrem de simplu – printr-un referendum, organizat în cele două state românești, voința românilor fiind supremă, suverană și obligatorie spre executare de către aleșii poporului. E simplu, dar  și complicat, deoarece puterile străine, cei cu bani mulți controlează procesele politice din R.M., transformând-o într-o enclavă rusească.


E culmea când nepreședintele Dodon, cu câteva zile înainte de Mica Unire, își creează o armată alcătuită din secesioniști care să-l apere  de mânia românilor sărăciți. E culmea când guvernanții vorbesc despre construcția unor drumuri, a unor rețele de transportare a gazelor, despre simple legături economice dezvoltate la scară globală între oamenii de afaceri ca despre Unire.



Ei nu vor să conștientizeze că Unirea are loc în conștiința națională, în cugetele fiecăruia dintre noi.


Aceștia trebuie eliminați de pe scena politică românească. Aici să rămână doare cei care gândesc la viitorul sigur al copiilor.


…Să ne aducem astăzi aminte că pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza  rostea acest jurământ:«Jur, în numele Preasfintei Treimi și în fața Ţării mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei… uitând toată prigonirea și toată ura, iar iubind deopotrivă pe cei ce m‑au iubit și pe cei ce m‑au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației mele. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să‑mi fie întru ajutor».


Cuvântul‑jurământ al noului voievod rostit la Iași și peste câteva zile la București avea să constituie fundamentul așezării Principatelor Române într‑o singură Ţară.


E conștientă clasa politică de la București și Chișinău că inima, mintea și brațul fiecărui român adevărat ar trebui să cuprindă un jurământ‑angajament: Basarabia  unită cu țara ca să realizăm schimbarea la față a României, să ne aducem copiii acasă și să nu permitem altora să ne învețe rânduielile din casa noastră?


Din păcate, nu putem spune că realitatea e aceasta. Asistăm la speculații politice ieftine care nu au nimic în comun cu interesul național. Dar pe scena politică apare o nouă forță, una capabilă să realizeze jurământul  lui Alexandru Ioan Cuza.


Dumnezeu să ne întărească pe toți spre a fi împlinitorii acestui sacru jurământ!



Share Button