O bună parte din presa de la Chişinău trece cu vederea (conştient sau nu) poziţia pe care o are în această campanie electorală intelectualitatea din RM. Sigur, e regretabil faptul că o parte a societăţii, a devenit azi mai mult atrasă de concerte şi distracţii, decât de discursurile şi luările de atitudine ale intelectualilor, care răsunau în centrul Chişinăului în anii de renaştere naţională. E vorba de vremurile când toată lumea simţea că se implică direct în făurirea viitorului său, mergând zile întregi pe jos până la Chişinău pentru a participa la Marile Adunări Naţionale.
Se spune de multe ori că acei oameni de bună credinţă au rămas dezamăgiţi de ceea ce a urmat. Unirea cu România nu s-a realizat fiind anihilată de forţe obscure ale securităţii ruse, populaţia RM a rămas sărăcită de către cei care au pus mâna pe putere, iar însuşi statul a fost aruncat din nou în braţele "fratelui mai mare" Rusia.
Intelectualii au fost marginalizaţi şi blamaţi în acea perioadă de aceleaşi structuri kaghebiste perfide. Acestea invocau ideea că anume intelectualii se făceau vinovaţi pentru că au promovat exagerat valorile naţionale şi mai puţin depăşirea crizelor economice sau de alt gen. În uzul verbal al rău-voitorilor apărea acelaşi refren adresat populaţiei: "aţi vrut limbă, dar acum nu aveţi ce pune pe limbă". De parcă revenirea la valorile naţionale putea împiedica prosperitatea societăţii, dacă cei care preluaseră puterea, fiind obedienţi Moscovei, nu erau să se îmbogăţească ilicit pe seama cetăţenilor. Or, numai nu inteletcualilor le-a aparţinut în aceşti ani de independenţă pâinea şi cuţitul pentru a face ordine în acest stat.
Din contră, intelectualii au continuat să fie urmăriţi şi înlăturaţi de forţe antinaţionale, iar unii dintre ei precum Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Gheorghe Ghimpu sau Grigore Vieru, în genere au trecut în lumea celor drepţi în cele mai suspecte condiţii.
Intelectualii (Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, ş.a.) au fost şi rămân cei, care au repetat neobosit că RM e un stat artificial şi nu poate prospera fără a reveni la trupul Ţării. În vremurile de restrişte aceeaşi intelectuali încearcă din nou să ne deschidă ochii.
Astfel, îndemnurile pe care le-au adresat recent scriitorii Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi la lansarea campaniei electorale a lui Mihai Ghimpu nu trebuie neglijate. Susţinerea din partea intelectualităţii a candidatului unionist la preşedinţia RM, Mihai Ghimpu, dovedeşte o dată în plus, că reîntregirea neamului poate fi realizată doar acordând vot de încredere celui, care a demonstrat de-a lungul anilor că e cu trup şi suflet pentru Ţară.
De ce trebuie susţinut Mihai Ghimpu la alegerile prezidenţiale? E o întrebare la care am răspuns în articolele anterioare. Azi, în loc de post-scriptum, aş reitera răspunsurile la aceeaşi întrebare, pe care le-a dat Nicolae Dabija la Iaşi, în timpul lansării campaniei electorale a lui Mihai Ghimpu:
"De ce noi îl susţinem pe Mihai Ghimpu? Pentru că în perioada în care a fost preşedinte interimar a restituit basarabenilor demnitatea prin acel decret istoric prin care a spus că 28 iunie este ziua ocupaţiei sovietice.
De ce noi îl susţinem pe Mihai Ghimpu? Pentru că a fost unicul preşedinte, care de la cea mai înaltă tribună a ţării a spus că noi suntem români şi limba noastră este românească.
De ce noi îl susţinem pe Mihai Ghimpu? Pentru că a fost primul preşedinte, care după 1940 a avut soţie nerusoaică. La noi în Basarabia nu a putut să facă nimeni carieră dacă nu avea soţie de alt neam, care să te spioneze în dormitorul propriu. Mihai Ghimpu a fost primul, care a adus pe prima doamnă a ţării o femeie care ne-a vorbit limba.
Mihai Ghimpu a avut dragostea noastră, a intelectualilor pentru că a fost alături de noi. Pentru că noi am fost împreună în lupta noastră pentru limbă, pentru alfabet, pentru tricolor, pentru simbolurile noastre naţionale".