Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Cum sa impulsionam dezvoltarea transportului naval?

02.12.2015
Share Button

Извините, этот техт доступен только в “Румынский”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Recent am trimis spre examinare și avizare
dlui ministru al Finanțelor, Anatol Arapu și dlui ministru al Mediului, Valeriu
Munteanu un document care va impulsiona dezvoltarea transportului naval,
rezolvând o serie de probleme din acest domeniu.

 

Este vorba despre o Hotărâre de
Guvern cu privire la transmiterea și modificarea destinației unui teren de 61
ha, amplasat în extravilanul satului Giurgiulești, din administrarea agenției
„Moldsilva” în proprietate publică a Întreprinderii de Stat „Portul Fluvial
Ungheni”.  

 

Hotărârea prevede modificarea
categoriei de destinație a terenului menționat din teren agricol în teren
destinat industriei, transporturilor, telecomunicațiilor cu scopul proiectării
și construcției unei dane pentru acostarea navelor și efectuarea operațiunilor
de încărcare/descărcare a mărfurilor.




Este un lucru cunoscut, că
transportul naval este mai preferabil din punct de vedere al impactului asupra
mediului și mai rentabil din punct de vedere economic. De exemplu, pentru
transportarea a 1500 tone de încărcătură este nevoie de 50 camioane cu puterea
motorului de 300 cai putere sau un remorcher cu aceiași putere a motoarelor și
o barjă.

 

Dacă e să mai luăm în calcul și
procesul de uzură a drumurilor, aglomerația în trafic, obținem și mai multe
avantaje care ne motivează să dăm preferință transportului naval.

 

Necesitățile Republicii Moldova în
materiale de construcție necesare pentru construcția și reabilitarea drumurilor
impun lărgirea posibilităților de prelucrare a mărfurilor transportate în vrac.

 


În anul 2014, prin intermediul
transportului naval intern au fost transportate circa 1milion tone de mărfuri.
Odată cu demararea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor,
necesitatea de import a materialelor de construcție va crește semnificativ. Pentru
a asigura antreprenorii cu materie primă este necesară organizarea funcționării
unor cheiuri de primire și operare a barjelor.

 

Având în vedere cele menționate și examinând
dislocarea teritorială a obiectivelor care urmează a fi reabilitate sau
construite, este necesar ca terenul de 61 ha, situat amonte de podurile
transfrontaliere din vecinătatea localității Giurgiulești să fie alocat
Întreprinderii de stat „Portul Fluvial Giurgiulești”.

 

Din cauza lățimii mici a râului Prut
Republica Moldova nu dispune de radă portuară, în care navele pot staționa
înainte de demararea operațiunilor de încărcare/descărcare. Din aceste
considerente, odată cu majorarea fluxului de mărfuri transportate va fi nevoie să
creăm locuril de staționare a navelor în așteptare pentru operare la dană. Mai
ales, că din anul 2010 Portul de pasageri Giurgiulești este folosește și pentru
escala navelor de croazieră.

 

Nu mai puțin important este faptul,
că Complexul portuar Giurgiulești este amplasat în zona de frontieră, unde vor activa
unitățile plutitoare ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor
Excepționale și cele ale Poliției de frontieră, iar staționarea acestora la
dana principală a portului va obstrucționa operarea navelor acostate în port.

 

Alocarea terenului menționat va
permite operarea în siguranță a navelor din Complexul portuar Giurgiulești. În
plus, aceasta oferă posibilitatea de operare concomintentă a mai multe nave,
ceea ce va aduce beneficii financiare mai mari.


Acestea sunt raționamentele și
argumentele expuse în Proiectul de hotărâre înaintat spre avizare Ministerului Mediului
și Ministerului Finanțelor. Credem că vom avea susținerea colegilor noștri și
vom contribui împreună la dezvoltarea transportului naval în Republica Moldova. 
Share Button