Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Cu PL în NATO și UE prin Unirea cu țara — mamă!

31.01.2018
Share Button

Извините, этот техт доступен только в “Румынский”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ar părea că evenimentele ce se anunță ar putea avea urmări nefaste pentru viitorul nostru. Dodon ne amenință cu tancurile rusești dacă nu ajunge la guvernare. El e capabil de acest lucru, deoarece a fost dopat cu miliarde de dolari de către ruși pentru a destabiliza situația social politică din R.Moldova.
Nu e cazul să ne facem iluzii. Poporul, prin cei mai demni reprezentanți ai săi, aflați în proporție de peste 90 la sută în occident , vrea Unire. Unire aici și acum.
Din această perspectivă, alegerile din 2018 nu pot fi câștigate, în niciun caz, de către binom. O comisie electorală comunistă nu are cum influența decizia românilor basarabeni care muncesc peste hotare.
Ei vor vota Unirea. Important e să știe să aleagă. Sau oferta din interior trebuie să fie clară, concretă și precisă: Votăm unioniștii!
E adevărat, introducerea votului mixt pune într-o situație dificilă diaspora europeană a R. Moldova alcătuită din cei mai instruiți tineri cetățeni care votează Unirea, fiindcă au cetățenie română.
În acest context deschiderea doar a trei circumscripții în diasporă ne indică fără putință că cei aflați la putere se tem de unioniști, nu vor ca R.Moldova să fie admisă în UE, deși vociferează în stânga și în dreapta că sunt europeni cu trup și suflet.
Vreau să cred că experții Comisiei de la Veneția vor indica asupra acestei trișări premeditate a unui CECcare ne vrea în Uniunea Eurasiatică sau punte din iarbă între Est și Vest.
Firește ar fi ideală introducerea votului electronic și refuzul la votul mixt, introdus pentru a satisface moftul lui Dodon-Putin.
Nu intru în detalii, dar guvernarea nu are nicio șansă dacă nu renunță la sistemul de vot mixt și la rolul de cioban prim peste trei stâne și un bordei. Ei trebuie să se reculeagă și să accepte cursul ireversibil al istoriei: Ne unim și punctum!
„Trebuie să spunem clar ce vrem pentru viitorul apropiat : Unirea cu R. Moldova”, a spus europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, vicepreședintele Grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE). De aceeași părere este și un mare prieten al liberalilor, raportorul UE pentru R.M., eurodeputatul ALDE, Petras Austervicius.
„Este cea mai simplă cale ca R. Moldova să ajungă în UE. Ar fi logic și s-ar împlini toate dorințele și, în același timp, ar fi o bază pentru dezvoltarea ulterioară a României Mari”.
E cazul, deci, ca Unirea să fie o prioritate pentru România. În 2019 când România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, va exista o bună oportunitate pentru a pune pe agenda priorităților dezideratul Unirii celor două state românești.
Și acum să revenim pe teren basarabean. Ce slogan a avut Mihai Ghimpu în campania prezidențială: ”Uniți pentru Unire!”. Un registru al celor care nu l-au susținut, atât la București, cât și la Chișinău” se anunță a fi prea lung. Acum unii caută apropiere de Mihai Ghimpu. Alții îl vor pe Dorin Chirtoacă în fruntea PL.
Este absolut greșită și lipsită de logică această doleanță. Ghimpu și Chirtoacă nu pot fi despărțiți. Pe ei îi unește Gheorghe Ghimpu.
Ceea ce trebuie să conștientizăm e faptul că nu cei care au cumpărat deputați cu bucata vor decide. Lor li s-a indicat de mult timp locul.
Am impresia că acești demnitari nu discută niciodată, sperând că românii basarabeni vor achita delapidările la care au procedat, miliardul fiind cel care ne-a făcut de râs în întreaga lume, prinzându-ne clopoței la urechi. Ei n-au înțeles că UE demult i-a uitat și că pe agenda ALDE și PPE e scris UNIRE!
În acest context sloganul ”Cu PL în NATO și UE” trebuie reactualizat. Vom adăuga la el precizarea că intrăm în UE prin Unirea cu România. Diaspora de peste hotare e pregătită. Ea trebuie mobilizată exemplar, deoarece poate influența părinții rămași acasă. Efectul unei asemenea munci va fi răsplătit și va schimba România la față. Trebuie să fim conștienți și să ne dublăm eforturile pentru a realiza acest ideal sfânt.
Share Button