Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Acordarea statutului de candidată la UE pentru R.Moldova reprezintă cel mai mare succes diplomatic al României din ultimii ani

27.06.2022
Share Button


Nu e tocmai firesc faptul că mediile de informare obediente puterii scriu câte like-uri a adunat postarea Maiei Sandu după admiterea R.Moldova drept candidată la UE, dar nu întreabă de ce la Kiev poporul jubilează, iar la Chișinău e liniște de mormânt.


Oricum, este  al doilea eveniment ca importanță după obținerea Independenței și ar fi de bun augur organizarea unei Mari Adunări Naționale cu acest prilej.


Guvernarea, însă, nu organizează nimic în timp ce socialiștii lui Dodon trec sub tăcere evenimentul. Să însemne aceasta că puterea de la Chișinău nu are forțe capabile să susțină entuziasmul general sau miniștrii din guvernul Gavrilița, deputații PAS s-au speriat de această schimbare radicală de situație în condițiile în care au avut drept obiectiv scindarea dreptei pro-eruopene, utilizând niște filtre de integritate sparte?


Da, desigur. Dat fiind că România s-a angajat plenar la toate procesele de semnare a cererii de aderare, inclusiv la completarea chestionarului, afirm cu toată responsabilitatea că succesul este, înainte de orice al României. Bucureștii s-au implicat activ, fiind conștient că este doar prima treaptă dintr-o serie de acțiuni ce urmează a fi desfășurate până la finele anului, când prima comisie de evaluare va veni în R.Moldova pentru a se convinge că  România este capabilă să asigure securitatea Alianței NATO și a UE la Marea Neagră.







Căci, Chișinăul nu va mai avea nevoie de zeci de traducători, experți pentru a realiza cele 10 reforme esențiale cerute de UE. Deocamdată, guvernarea este expediată în corzi de către opoziție. Platon-Morari, televiziunile lui Dodon și cele ale lui Plahotniuc, ale lui Shor fac tot posibilul pentru a se revanșa.


De aici deducem că pentru a supraviețui, Basarabia trebuie să se apropie și mai mult de București până la Reîntregirea firească. Evenimentul de ieri a demonstrat că altă soluție nu există. Prin urmare, Basarabia este apărată de Ucraina la est și de România la vest. Admiterea ei în calitate de stat-candidat reclamă o coeziune internă, edificarea unui zid de netrecut pentru ciuma roșie. Deocamdată, cei de sus se arată incapabili să se conformeze acestui proces și aceasta s-ar putea să-i coste scump, dacă nu i-ar avea alături pe frații de peste Prut.





Share Button