Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Proiectul celor trei Mări ne va aduce Unirea

17.12.2017
Share Button
În calitatea mea de cunoscător al infrastructurii R.M. (ex-ministru al Transporturilor), am căutat mereu soluții care ar apropia cele două state românești. Fie că era vorba de artere rutiere performante, fie de o linie de cale ferată rapidă ce ne va permite să ajungem în două-trei ore de la Chișinău la București. Am încercat să găsesc investitorii care ne-ar permite apropierea și unirea cu frații.
În contextul agresiunii rusești tot mai deschise și obscene, exponentul ei fiind Igor Nicolaievici Dodon, noi trebuie să intrăm sub umbrela de securitate a fraților, nepermițându-i acestuia să transforme românii basarabeni în carne de tun rusească.
Cum ne putem opune acestui proces de agresiune? Desigur prin crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri, prin apropierea lor de civilizația occidentală. Evident, mi-am pus deseori această întrebare și mă bucur că am aflat răspunsul.

În vara curentă președintele SUA, Donald Trump a fost prezent la summit-ul statelor central și est-europene de la Varșovia. El nu a venit întâmplător la reuniune, ci pentru a discuta proiectul româno-polonez numit Intermarium (sau inițiativa celor trei mări - Marea Baltică, Marea Neagră și Adriatică). Cu excepţia României, care depinde în proporţie de doar 20% de importul de gaze din Rusia, celelalte ţări central şi est-europene depind de gazele rusești, adică de Putin care le poate închide și deschide robinetul în funcție de dispoziție și ambițiile politice.
Donald Trump a ridicat la reuniune vechea ofertă americană de aducere de gaz lichefiat de peste Atlantic. Șeful statului american a vorbit chiar de Via Carpatia, o magistrală ce va uni cele trei Mări.

Summitul ''Inițiativei celor Trei Mări'' va avea loc în 2018 în România. Astfel, România are șansa reală să devină un tigru al Europei. Atragând cei mai mari investitori din întreaga lume, Intermariumul de la București va pune bazele dezvoltării economice regionale și dezvoltării infrastructurii în regiune, fiindcă statele de aici au nevoie de impulsuri importante pentru dezvoltare.
Indiscutabil, reuniunea de la București trebuie să producă rezultate concrete, iar președintele Klaus Iohannis a vorbit la modul concret de atragerea altor state în acest nou Plan Marshall pentru Europa Centrală și de Est ca să-i spun așa. E vorba, înainte de orice despre R. Moldova și Ucraina. Deci, ar fi indicat ca de pe acum factorii decizionali ministeriali de la noi să se consulte cu omologii lor de la București și să prezinte Comisiei Europene lista de proiecte de infrastructură (STPP Single Transport Project Pipe line) elaborată de echipa ministerială pe care am condus-o pentru a obține fonduri de coeziune pentru finanțarea acestora.

Dacă tot vorbim de pragmatismul în relațiile dintre cele două state românești, spre marele meu regret, deocamdată nu am citit despre asemenea inițiative și nici despre dorința R. Moldova de a renunța la statul de membru al CSI și de a deveni membru plenipotențiar al inițiativei celor Trei Mări. In aselaș timp, deja te amețește doar estimarea proiectelor depuse de Croația. Ea are o listă de 50 de proiecte în valoare de 40 de miliarde de euro. Din cele expuse mai sus, se vede că există o șansa reală ca standardele de viață ale cetățenilor să fie ridicate și să fie șterse diferențele între nivelul de trai al românilor basarabeni și cel al fraților de peste Prut. Mai mult, antrenarea noastră în acest mare proiect ar curma propaganda dodonistă care-și imaginează că un stat poate supraviețui din roșiile și merele exportate în Rusia.
În mod sigur, vom asista la un proces de internaționalizare, de unificare a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Indiferent de etnie, oamenii se vor ridica în apărarea loculului lor de muncă. Aceasta este extrem de important pentru a stăvili discordia interetnică pe care o promovează Dodon care ataca fără niciun argument plauzibil Uniunea Europeană, mințind oamenii că ei pot trăi în pace cu un agresor care-și ține de 27 de ani armata pe teritoriul nostru. Și dacă nu exista voință politică la Chișinău pentru a înfăptui Re-Unirea Basarabiei cu Țara mamă România în 2018, atunci acest deziderat poate fi îndeplinit de președintele SUA Donald Trump și cel al României Klaus Iohannis.

Așa sa ne ajute Dumnezeu.
Share Button