Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Românii basarabeni, străini la ei acasă!

01.02.2017
Share Button
Dragi prieteni, am trăit să o vedem și pe asta. Să ne uimim de „mărețele fapte”, ale președintelui Dodon. Toate ca toate, dar refuzul de a decreta 31 ianuarie, ca zi de doliu național, în memoria marelui patriot Ion Ungureanu, un om care s-a dedicat trup și suflet pentru artă, dar și reîntregirea neamului românesc, este o rușine. Este o îngâmfare de neiertat a președintelui, care astfel a dat de pământ cu toate realizările acestui MARE OM.

Ion Ungureanu a luptat pentru ca fiecare om din Republica Moldova să cunoască despre adevărul istoric, ascuns prin manipulare și minciună de sovietici. A vrut să acopere toate rănile istoriei, care au fost presărate cu sare de către bolșevici. A realizat o serie de filme, care au fost difuzate în cinematografe, la posturile de televiziune. Pelicule în care era redată realitatea ce ne-a fost ascunsă prin ceața și fumul mincinos auzit din gura Kremlinului, dar și a KGB-ului. „Golgota Basarabiei”, este un exemplu elocvent, în care a fost descrisă drama prin care au trecut bunicii, părinții, ori chiar mulți dintre noi, în gulagurile din Siberia.

„Vă credeți prea de tot grozavi și vă uitați chiorâș la Prut.”  Asta spunea Grigore Vieru în filmul „Reaprindeți candela”, partea II, lecturat de marele Ion Ungureanu. Iar aceste cuvinte par să-l caracterizeze pe Dodon. Îmi amintesc și acum acele clipe când inconfundabila voce a lui Ion Ungureanu răsuna în fața a sute de mii de oameni, citind declarația de independență a Republicii Moldova. Declarație care ne-a rupt de la jugul la care am fost supuși 50 de ani, iar efectele le mai simțim și astăzi. Dar știți vechea zicală a lui Nicolae Iorga că: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”, iată în această situație rușinoasă  a ajuns Dodon, astăzi. Dar viața mergeți mai departe, istoria o să fie cea care o să ne judece, numai că despre Dodon nu se vor spune lucruri frumoase, cum se zic despre regretatul Ion Ungureanu.

Făcând concluzie la cele spuse mai sus, dar și la gestul lui Dodon, vedem că românii, dar și curentul de românism din Republica Moldova, care este unul sănătos și de neînvins până la această oră, se află într-un mare pericol. Am ajuns să retrăim acele clipe din 1940, când ne era frică  să spunem că suntem români, iar toți care afirmau acest lucru erau represați. Noi, Partidul Liberal nu vom permite ca aceste gafe majore să se mai repete. De aceea am considerat necesară inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintelui.

Acest personaj politic devine din ce în ce mai periculos. Iar faptul că tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova afirmă că o altă cale decât Unirea cu România, nu există pentru viitorul nostru, asta îi face și mai agresivi pe pro-ruși. Dar noi suntem o forță, și trebuie să fim o forță de neînvins. Iar acum, mai mult ca niciodată trebuie să ne apărăm valorile naționale, moștenite de la străbunicii noștri.

 
Share Button