Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Partidul Liberal renaște din cenușă ca și Pasărea Phoenix, fiindcă luptă pentru o cauză dreaptă

17.03.2018
Share Button
Evident, prioritatea numărul unu a României începând cu 1 ianuarie 2019, moment în care țara noastră va prelua președinția Consiliului European, va fi R.Moldova și soluționarea diferendului transnistrean.
Evenimentul vine imediat după 1 decembrie când, la Alba Iulia, vom marca 100 de ani de la Unire și vom cunoaște deja învingătorii scrutinului general din R.Moldova.
Tot ceea ce face acum PL constă în neadmiterea obținerii puterii de către Dodon, care va șterge toate aspirațiile noastre și va transforma R.Moldova într-o enclavă stalinistă, condusă de la Kremlin.
Unionismul, grație eforturilor PL, va fi la el acasă în tot acest interval de timp. El va sta în capul mesei, simbolizând demnitatea și aspirația unui neam de a trăi liber în familia celorlalte popoare europene.
Bruxellesul nu va putea evita discutarea onestă, cinstită a subiectului R.Moldova, deoarece el va fi inclus pe agendă de către România care va veni cu câteva priorități de ale sale. Deci, deopotrivă cu Brexitul, se va discuta admiterea R.Moldova în UE împreună cu statele din Balcani.
Pentru aceasta România trebuie să convingă că a reușit să fie locomotiva de mare viteză a R. Moldova, că ea s-a transformat în cel de-al doilea stat românesc, având o națiune politică -moldovenii-români în proporție de 80 la sută .
Esențialul, această națiune politică trebuie să aducă probe că poate convinge minoritățile etnice, în special pe ruși și găgăuzi, că admiterea în UE este un avantaj pe care conaționalii lor nu-l au.
Deci, noi avem nevoie de pace, de stabilitate și de dezvoltarea inteligenței artificiale românești. Când spun inteligență artificială am în vedere capacitatea noastră de a instrui calculatoarele ca să facă lucruri care, pentru moment, sunt realizate mai bine de oameni. De ce ne este necesară inteligența artificială?
Deoarece președintele Iohannis va avansa proiectul Intermarium care va asigura securitatea energetică în Sud-Estul Europei. Este un subiect extrem de important din punct de vedere politic deoarece la el vor fi conectate SUA, iar Via Karpatina o magistrală de mii de kilometeri - va uni statele riverane la cele trei Mări – Neagră, Mediterană și Baltică.
De faptul cine va fi la putere depinde admiterea R.Moldova de către România ca observator în cadrul acestei mari și multdiscutate formule de creare a unui brâu de securitate la Marea Neagră cu participarea românilor, ucrainenilor, bulgarilor, georgienilor și a turcilor care nu trebuie să uite că sunt stat-membru NATO.
Mihai Ghimpu a spus că îi iartă toate păcatele lui Vlad Plahotniuc dacă semnează Declarația de Unire. Deci, PL nu îi va mai imputa pentru faptul că s-a sacrificat ca în ultimă instanță formațiunea să fie încolțită din cauză că a cerut un singur lucru – PD să respecte recomandările Comisiei de la Veneția și să nu modifice acum sistemul de vot. Vă amintesc , SUA împărătesc exact aceiași convingere. Foarte simplu spus, liderilor PD li s-a explicat faptul că UE nu are nevoie de state autoritare, aspirante la admiterea în UE.
PL a înțeles să fie consecvent în acțiunile sale. Unirea a fost întotdeauna dezideratul formațiunii și Marșul Unirii din 25 martie, la care vor participa români din întreaga țară, va demonstra că, oricât de mult s-ar strădui instituțiile media să discrediteze PL, el renaște din cenușă ca și pasărea Phoenix, fiindcă luptă pentru o cauză dreaptă.
Share Button