Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Cu proiectul Intermarium ne vom Uni cu țara mamă România

21.07.2018
Share Button

Principala problemă a R.M. este migrația excesivă a populației. Anual mii de studenți își iau diploma, obținută în multe cazuri prin cumpărarea examenelor mituind profesorii care se bucură și pleacă în UE la… cules căpșune, la schimbatul apei și cafelei în hoteluri, la făcut ordine, la vândut înghețată pe litoral.
Depopularea ne deranjează pe noi, nouăzeciștii care am visat o altă Europă, una care va veni la noi, dar nu ne vom duce noi către ea. Revenirea la normalitate a fost idealul lui Gheorghe Ghimpu, Leonidei Lari, Ion Vatamanu, Grigore Vieru,Ion Ungureanu și mulți alții.
Pleacă cei buni și drepți. Rămân pensionarii,copii și netrebnicii.
Faptul că nu am reușit să realizăm nicio performanță din cele posibile ca admiterea în UE se întâmplă din cauza Federației Ruse care-și ține ilegal armata în Transnistria, care duce un război informațional permanent împotriva R.M. cu ajutorul lui Dodon, dar și cu cel al Maiei și lui Andrei Năstase, Usatâi, acoliții lui Dodon.
Sunt prefect conștient că vă deranjează nominalizarea celor doi pretinși lideri ai opoziției.
Dar eu fac absolut conștient această specificare pentru a vă demonstra clar – ei ne vor duce la greblă. Vom călca pe ea. Ne vom alege cu un cucui. Și nu se știe dacă vom mai avea puteri să o luăm de la capăt.
Fiindcă tinerii noștri nu vor apuca pe drumurile Străineziei și nu neapărat în UE, iar alți inși în uniforme verzi ce-ai lui Putin ( luați seama ce face Dodon în Găgăuzia și Usatâi la Bălți) le vor lua locul și vor transforma R.M. într-o enclavă rusească Kaliningrad -2.
Cine e vinovat, totuși?
Evident, soluția ideală ar fi Unirea. Dar ea nu are loc din cauză că liderii actualei opoziții pretins europene, la comanda unor cercuri politice din occident, mimează lupta împotriva oligarhiei și a corupției, reducând totul la Plahotniuc, de parcă Filat și Shor ar fi niște sfinți, iar Viorel și Victor Țopa Părinții lor cerești.
Nu intru acum în detalii. Aștept. Poarte Maia și Andrei vor avea replică. Atunci vom discuta cu subiect și predicat.
Intermarium e proiectul care ne va salva ca neam
Răspund celor care sunt gata să mă întrebe ce soluție ofer eu. Eu propun proiectul Intermarium. Acesta este un proiect investițional american, de fapt, care a fost confirmat de către președintele Trump la întrevederea cu Vladimir Putin și pe care acesta l-a salutat ca pe o nouă formă a economiei de piață liberă, iar doamna Merkel nu a avut practic ce să răspundă la replica președintelui Trump care afirma că SUA îi apără în timp ce ei vând gazele rusești. Ultimul lor proiect este Nord Stream 2, pe care eu îl consider un nou Pact Molotov-Ribbentrop.
În următoarele articole mă voi referi în detaliu asupra lui.
Intermarium vs Europa cu mai multe viteze
Președintele Iohannis a spus că România se pronunță împotriva politicii UE de a consacra structura ca pe una a mai multor viteze. Deci, marii – Germania, Franța, poate Italia, Spania, Potrugalia, bogații Europei ar trebui să aibă un parcurs, iar România, Polonia, Ungaria, Țările Baltice – altul.
În ceea ce ne privește pe noi, Ucraina, Georgia, state-aspirante la UE, nici nu se pune barem problema extinderii. Noi am fost lăsați în Parteneriatul Estic din care face parte și dictatura lui Lucașenko. Noi fiind rupți de la sânul patriei –mame, trebuie să avem un alt parcurs.
Sunt deja iritat de echivocurile Bruxellesului care prin bogații săi, ne tratează ca pe un nesecat izvor de forță de muncă, de calitate și ca o piață enormă de export a producției lor pe care nu vor să o fabrice, conectându-ne și pe noi la crearea ei.

Bogatii Europei au neglijat, pur și simplu, interesele de securitate ale esticilor și au avansat proiectul North Stream II. A trebuit să vină președintele Trump la cartierul NATO de la Bruxelles și să spună clar că grașii Europei trebuie să dezlege punga, deoarece în est există state sărace pe care le exploatează nemilos corupându-le prin leitele politice, lăsându-le în sărăcie.
De ce, de exemplu, nimeni nu a întrebat de ce un angajat de la o întreprindere mixtă moldo-germană, să zicem, nu are un salariu ca și un muncitor de la o unitate –mamă din Berlin?
Nici în domeniul securității nu stăm mai bine. Am înregistrat tendințe de unificare a industriei europene de apărare, crearea unei armate europene, deși totul a fost redus la vorbe.
Până la urmă a trebuit, după cum spuneam, să vină președintele Trump și să declare că nu merge mai departe așa, cu diminuarea influenței NATO-SUA in deciziile continentale.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât s-a înmulțit numărul vocilor care cer anularea sancțiunilor împotriva Moscovei după ce aceasta a anexat Crimeea.
Nimeni dintre oficialii de la UE, nici europarlamentarii români nu s-au întrebat ce va urma. Le spun eu.
Cu enormul ajutor financiar, logistic și mediatic al Kremlinului, cu fotografii în diferite poziții ale lui Dodon și ale ex-premieriului Grecannaia, cu artiști exportatori de imperialism cultural rusesc, decorați de către președintele Putin va intra pe un Cal Alb în Chișinău. Iar Dodon, Usatâi, Maia Sandu și Andrei Năstase îi vor ține calul în frâu și-i vor spune: ”Bine ai venit, stăpâne!”
Constat, cu durere că încet – încet, prin diabolice proiecte patriotice suntem duși de către Filat și Țopi în Rusia. Tendința de a-i îndepărta pe americani, am înregistrat-o până și în banalul episod al vânzării terenului Stadionului Republican către autoritățile americane. De fapt terenul trebuia sa li-l dăm degeaba și să le mulțumim. Or, noi avem nevoie de americani în centru, nu la suburbie.
De ce Maia și Andrei nu s-au prezentat la Ambasada Federației Ruse să ceară retragerea ei din centrul urbei.
Mă miră, mă scoate din țâțâni această mare eroare a pretinșilor patrioți care-și imaginează că Plahotniuc e buricul pământului și că dacă vor scăpa de el, vor rezolva toate problemele: cu Fulat și Țopi în R.M. va fi rai.
Greșesc cei care cred că Trump face jocurile lui Putin. Trump este din cohorta conservatorilor americani, pentru care interesele economice și de securitate ale SUA primează, iar Rusia este principalul pericol pentru ex-republicile sovietice și state ale fostului tratat de la Varșovia.
Trump nu împotriva UE luptă, ci pentru a nu-i permite lui Putin să ne ocupe iarăși să refacă lagărul socialist de altă dată. Pentru aceasta Trump și consilierii săi au susținut proiectul Intermarium.
( va urma)
P.S. pentru cei care vor să cunoască ce prezintă Intermarium îi invit să citească aceste articole:
https://chirinciuc.md/dodon-viseaza-sa-ajunga-la-putere…/
https://chirinciuc.md/ascultandu-l-pe-dl-donald-trumppr

Share Button