Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Câinii latră, iar Caravana merge înainte!

15.02.2018
Share Button
Ieri, la întrevederea dintre primarul de București, Gabriela Firea, și primarul interimar de Chișinău, Silvia Radu, am asistat la un moment penibil. Participantele la conferința de presă au făcut schimb de cadouri.
A fost firesc, chiar conform tradiției, că și-au dăruit ii. Pentru cei care nu cunosc precizez: iile sunt cămăși naționale care le salvează pe româncele moderne din orice situație. Am văzut fete de o frumusețe sclipitoare îmbrăcate în ie și în blugi.
Cu toate acestea, nu cred că Silvia Radu va ieși la măturat străzile în ie, deoarece ar trebui să o lase în muzeul Primăriei Chișinău dacă respectă indicația președintelui forului legislativ, Andrian Candu.
Dar nu asta e important până la urmă. Important e faptul că Firea a menționat expres că îi dăruiește ia cu ocazia Centenarului Unirii.
Iar Radu a tăcut. Nu a răspuns cu reciprocitate.
Concluzia: doar PL s-a angajat în cel mai serios mod cu putință pentru a promova Centenarul Unirii, eveniment care va schimba, incontestabil,la față România și va apropia considerabil R.Moldova de patria-mamă, care în cadrul exercitării funcției de președinte al Consiliului Uniunii Europene va considera oportun să accepte cererea Chișinăului de admitere în UE.
Deci, al cui va fi meritul?
Incontestabil al PL. Ați urmărit, desigur, comunicatele emoționante ale fruntașului PL, Mihai Ghimpu, de pe FB care ilustra întrevederile avute cu organizațiile liberale din teritoriu în cadrul cărora a încurajat pe toate căile semnarea Actelor Unirii de către primăriile din R.Moldova.
Motivația lui Ghimpu este una cât se poate de simplă: Vrei să trăiești mai bine, vrei să trăiești în pace, dar nu cu tancul rusesc lângă casa ta, vrei ca urmașii tăi să fie europeni cu actele în regulă – semnează azi, căci mâine, cu un Dodon agresiv, care seamănă discordie interetnică, lucrurile se vor schimba dramatic în defavoarea speranțelor tale de OM.
Desigur, s-au găsit pseudopatrioți care au învinuit PL de populism, dar replica noastră este dură. Noi argumentăm că anume primarul de Chișinău, Chirtoacă și ex-premierul Cioloș au decis că localitățile din cele două state românești trebuie să se înfrățească.
Eu spun mai mult. Guvernul român trebuie să țină cont de acest fapt și să acorde asistență cu prioritate respectivelor comune. Căci, e penibil când în autocarul dăruit de către statul român, vedem drapelul Federației Ruse, iar șoferul se răstește către cei care-i fac observație că nu e bine să sugi de la două vaci de-o dată:
- Dar și-o sâ-ni facî?
Desigur, n-o să-i facă nimic, dar se impun reguli mult mai severe la acordarea cetățeniei române. Or, nu sunt rare cazurile când basarabeni cu cetățenie României care câștigă bani bun în UE, votează pentru Dodon. Sau pentru cei care au furat miliardul.
Faptul că PL întoarce roata istoriei, nu le este pe plac unor pseduoanaliști, acoperiți de perdeaua anonimatului. Ei continuă să execute anumite comenzi și să-i denigreze pe fruntașii PL.
Vor ca Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă să renunțe la conducerea partidului, pentru a-l ”decapita” astfel și a face jocurile retrograzilor care edifică națiunea civică moldovenească de peșteră, uitând că lumea este împărțită astăzi, așa după cum remarca ilustrul Huntington în – The Vest- and the Rest. În traducere – Vestul și Restul.
Deci, scopul nostru major rămâne a fi urgentarea integrării europene prin orice modalitate pentru a nu scăpa ultima locomotivă. Ar fi extrem de important să intrăm în pachetul balcanic al integrării.
Dar pentru aceasta trebuie să realizăm reforme. Faptul că doar 65 la sută dintre transformările cerute de UE au fost realizate trebuie să pună pe gânduri.
Va veni decizia Curții de al Veneția privind modificarea sistemului de vot, rezoluția Congresului Puterilor Locale și Regionale ce va condamna suspendarea din funcție a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Congresul îl va apăra pe vicepreședintele Camerei Regiunilor .
Țin să remarc, mass media de la București ar trebuie să fie mult mai activă în reflectarea acestor derapaje. Deci, este nu doar datoria forțelor europene autentice din R.Moldova, ci și a Bucureștilor în primul rând, care sunt considerați locomotiva integrării europene a celui de-al doile stat românesc în UE să mobilizeze populația.
Îmi place cum spune spunea un prieten de-al meu :
- Vrea sau nu vrea Dodon, oricum ne vom Uni!
În cadrul ultimului sondaj de opinie, Arcadie Barbăroșie, directorul institutului de politici publice afirma că PL va participa la viitoarele alegeri generale, Adaug: …și va obține un scor foarte bun. Aceasta în pofida faptului că vedem cum latră cu furie câinii la caravana care trece nepăsător pe lângă ei.
Share Button