Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

100 zile la cârma Ministerului Transporturilor: Performanță în condiții de criză economică, politică și instituțională

25.05.2019
Share Button
La 30 iulie 2015, am fost investit
în funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, în
Guvernul condus de premierul Valeriu Streleț. Cu o responsabilitate deosebită
am preluat acest minister, care s-a dovedit a fi unul cu probleme foarte mari.

 

Vorbind la concret, acum 100 de
zile, cînd am venit la conducerea MTID, Compania AIR Moldova suporta pierderi
de 108 mln. lei, mii de angajați ai Căii Ferate din Republica Moldova nu-și
ridicase salariile de mai bine de 3 luni, Întreprinderea de stat „MoldATSA” avea
mijloacele sale financiare blocate, întreprinderea „Moldaeroservice” avea conturile blocate, iar restanțele salariale erau de peste 6 luni, Portul Fluvial Ungheni avea conturile blocate și restanțe salariale mai mari de 3 luni. Că să fie și mai limpede situația
generală, ar mai trebui să pomenesc și despre restanțele de sute de milioane
pentru lucrările executate și finanțate din Fondul rutier, dar și despre
întârzierile enorme înregistrate la executarea lucrărilor de reabilitare a
drumurilor naționale finanțate din surse externe.


 

În această situație critică pentru
un domeniu de importanță strategică pentru economia țării, cum este cel al
transporturilor, împreună cu întreaga echipă, ne-am asumat responsabilitatea de
a readuce lucrurile într-o albie a normalității.

 

Cei mai mulți dintre cetățenii
noștri au pretenții justificate față de calitatea drumurilor, nivelul de
confort și siguranță al transportului regulat de pasageri, față de gestionarea  întreprinderilor  de
stat  din  transport,
dar  și  față
de  decalajul  dintre
standardele europene în sfera transporturilor, la care aspirăm, și
realitățile noastre moldovenești.

 

Aceste revendicări ale cetățenilor
se regăsesc în obiectivul principal al Guvernului, care și-a propus drept scop,
implementarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu UE și scoaterea
statului din criză economică profundă în care se află.

 

Experiența  de
100  de  zile,
de  gestionare  a
Ministerului  Transporturilor  și Infrastructurii Drumurilor este o
demonstrație a faptului că lucrurile se pot schimba în bine, atunci cînd oameni
bine intenționați și pregătiți lucrează umăr la umăr. Aceasta este important
pentru țară, pentru cetățeni și pentru fiecare dintre noi în parte.

 

În primele 100 de zile în care am
activat în calitate de Ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Drumurilor, împreună cu echipa de profesioniști, care mi-au fost mereu alături,
am reușit să diminuăm pierderile companiei AIR Moldova de la 108, la 50 de
milioane lei, am reușit să reluăm achitarea salariilor angajaților CFM, să diminuăm restanțele salariale ale angajaților CFM, urmând ca, până în martie 2016, acestea să fie achitate la zi. Totodată, am dus la bun sfârșit semnarea acordului de grant pentru restructurarea acestei
întreprinderi de stat. Am demarat reorganizarea Întreprinderii de Stat pentru
Utilizarea Spaţiului Aerian si deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”, a
Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto” și cea a
Întreprinderii de Stat „Moldaeroservice”.

 



De asemenea, am lansat trenul
modernizat nr. 4, pe traseul Chișinău-Ungheni, am inaugurat cursa feroviară
Chișinău-Iași, am inițiat procesul de inventariere și radiere a navelor
maritime problemetice înregistrate sub pavilion moldovenesc. Pe lângă aceste
acțiuni a fost desfășurată și o amplă muncă legislativă, astfel, în aceste 100
de zile au fost pregătite mai multe documente importante pentru buna fucționare
a transportului rutier, feroviar, maritim și aerian.




Pentru  operatorii
de  transport  rutier,
am  efectuat  schimb
de  autorizații  în
baza Acordurilor bilaterale interguvernamentale cu 39 state și am
obținut majorarea contingentelor de autorizaţii pentru anul 2016.

 

În urma conlucrării cu autorităţile
altor state, am obţinut, suplimentar, pentru anul 2015, autorizații pentru
Azerbaidjan, Belarus, Slovacia, Armenia şi Ucraina.

 

În această perioadă, am avut zeci de
întîlniri cu miniștri ai transportului din alte țări, manageri de companii,
operatori de transport, cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor din
transporturi, dar și reprezentanți ai administrațiilor raionale și locale din
Ialoveni, Ungheni, Ciadîr-Lunga, Taraclia, Soroca, Hîncești, Cimișlia, Ungheni
ș.a.

 

Și dacă pentru realizările enumerate
mai sus îmi pot acorda câte o bilă albă, atunci pentru lucrările de
întreținere, finanțate din sursele fondului rutier îmi voi acorda o bilă
neagră.



Trebuie să recunosc, că deși
împreună cu membrii echipei am depus eferturi colosale, nu ne-a reușit să
menținem mărimea fondului rutier pentru anul 2015, la nivelul de 1523 mln cât a
fost planificat la începutul anului. Astfel, la rectificarea bugetului din
această toamnă, mărimea fondului rutier s-a diminuat cu 485 mln lei.

 

Timp de 100 de zile, de când sunt
ministru, problemele țării și ale ministerului, au devenit problemele mele
personale. În calitate de ministru mă doare să știu că sunt copilași, care încă
mai străbat kilometri de drum, plin de noroi, pentru a putea ajunge la școală,
mă doare atunci când pentru a ajunge cu autobuzul în unele sate trebuie la
fiecare cursă să faci investiții capitale în deservirea tehnică a unității de
transport, am văzut cum curg sudorile atunci când, în arșiță, de 40 de grade,
drumarii noștri trebuie să aștearnă stratul de asfalt. Știu cât este de greu să
reziști presiunii mediatice, în încercarea de a garanta deplina siguranță
pentru pasagerii unei aeronave, mă doare că nu avem banii necesari pentru a
procura mai multe aparate de zbor.

 

Cu toate acestea, lipsurile și
neajunsurile pe care le-am enumerat nu pot copleși bucuria pe care o am în
suflet pentru faptul că în aceste situații dificile și de austeritate profundă
sunt înconjurat de o echipă de oameni care-și fac pe deplin meseria.

 

Aș vrea să mulțumesc și pe această
cale echipei, pentru fiecare pasager care ajunge la destinație și rămâne
mulțumit de serviciul prestat, vă sunt recunoscător pentru fiecare metru de
drum întreținut și reparat, vă mulțumesc pentru fiecare literă din actele
normative la care lucrați. Le mulțumesc și familiilor dvs. pentru că vă susțin
și vă sunt alături ajutându-vă să depășiți toate problemele cu care vă
confruntați.

 

Datorită acestei echipe am reușit
toate realizările expuse în acest raport.

 

Cu suportul unor astfel de oameni,
nu-mi este frică de greutăți, alături de Dvs. dragi colegi și cu îngăduința
cetățenilor Republicii Moldova, voi continua să lupt pentru un transport mai
bun și pentru o infrastructură mai bună, datorită Dvs. noi am reușit să
demonstrăm performanță chiar și în condiții de criză politică, economică și
instituțională.

 

Îndemnul meu, pentru echipa pe care
am onoarea să o conduc este ca și după 100 de zile, indiferent de modul în care
se vor precipita evenimentele pe scena politică, să continue lucrurile bune pe
care le-am început, iar eu PROMIT să nu încetez vre-o dată lupta pe care am
pornit-o, lupta pentru viitorul european al copiilor noștri!


Raportul de activitate pe 100 de zile al ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc
Share Button